În urma unei solicitări parvenite din partea locatarilor, primarul municipiului Orhei, Ramiz Ansarov, împreună cu specialiștii din cadrul Primăriei, s-a deplasat pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 4 pentru a examina starea terenului adiacent blocului locativ și modul în care este asigurată întreținerea și salubrizarea acestuia.
În cadrul vizitei au fost discutate problemele semnalate de locatari, inclusiv aspectele ce țin de menținerea curățeniei în zonă și responsabilitatea agenților economici care își desfășoară activitatea în apropiere.
Administrația municipiului Orhei consideră că un oraș curat și bine întreținut se construiește prin implicarea comună a autorităților, locuitorilor și agenților economici. Din acest motiv, fiecare solicitare venită din partea cetățenilor reprezintă un semnal important care contribuie la identificarea și soluționarea problemelor din comunitate.
Verificările în teren vor continua ori de câte ori este necesar, iar problemele semnalate de cetățeni vor rămâne în atenția administrației locale până la identificarea soluțiilor corespunzătoare.
Primăria municipiului Orhei rămâne deschisă dialogului și încurajează locuitorii să comunice problemele cu care se confruntă, deoarece dezvoltarea orașului începe prin implicare, colaborare și acțiuni concrete.