La Orhei a început curățenia de primăvară. Străzile și trotuarele sunt spălate cu șampon și dezinfectant
Potrivit primarului municipiului Orhei, Pavel Verejanu, peste o sută de oameni, precum și angajații ÎM Servicii Comunal-Locative și cei ai Regiei „Apă Canal” sunt implicați în spălarea arterelor rutiere din localitate.
„Am început amenajarea spațiilor verzi, curățarea copacilor și arbuștilor. Circa 100 de persoane sunt implicate în spălarea străzilor și trotuarelor cu apă, șampon și dezinfectanți, având în vedere situația pandemică din țară. Lucrările au început de dimineață, în regiunea sensului giratoriu numit Slobodca”, a informat primarul.
Edilul i-a îndemnat pe locuitorii orașului să se implice în acțiunile de salubrizare din curțile și spațiile adiacente blocurilor de locuințe.
„Împreună, cu eforturi comune, putem face orașul nostru mai frumos și mai curat”, a spus Pavel Verejanu.
În municipiul Orhei, bilunarele ecologice, care încep în martie și continuă până în luna mai, sunt organizate, tradițional, din 2015, când conducerea orașului a fost preluată de Ilan Șor, liderul Partidului „ȘOR”.