ANUNȚ INFORMATIV privind desfășurarea cercetării statistice „Bunăstarea și securitatea femeilor” în municipiul Orhei
Cercetarea are drept scop colectarea informațiilor privind bunăstarea și experiențele femeilor în viața de familie, la locul de muncă, precum și securitatea acestora în general.
În această perioadă, operatoarele de interviu ale Biroului Național de Statistică, exclusiv femei, vor vizita gospodăriile selectate aleatoriu și vor realiza interviuri la domiciliu. Interviurile vor fi efectuate în format electronic, cu utilizarea tabletelor, în conformitate cu metodologia cercetării și cu respectarea normelor de etică și confidențialitate.
Primăria municipiului Orhei atenționează că operatoarele de interviu sunt angajate ale BNS și își vor confirma identitatea prin legitimația eliberată de Biroul Național de Statistică. Acestea dețin, de asemenea, scrisori oficiale de informare destinate femeilor selectate pentru participarea la cercetare.
Datele colectate sunt strict confidențiale și vor fi utilizate exclusiv în scopuri statistice. În procesul de prelucrare, informațiile vor fi depersonalizate și prezentate în formă generalizată la nivel național.
În acest context, rugăm locuitorii municipiului Orhei ale căror gospodării au fost selectate să manifeste deschidere și cooperare față de operatoarele de interviu ale BNS.
Pentru informații suplimentare privind cercetarea, cetățenii se pot adresa Biroului Național de Statistică la numerele de telefon: 022403077, 022403159, 067770024, 067770651 sau la adresele de e-mail: gender@statistica.gov.md și nadejda.cojocari@statistica.gov.md