Autoritatea executivă a Consiliului municipal Orhei iniţiază începînd cu data de 09.10.2025 consultarea publică a proiectului de Decizie a Consiliului mun. Orhei „Cu privire la aprobarea documentației cadastrale în vederea înregistrării primare a terenului proprietate publică domeniul privat a UAT Orhei’’.
Scopul proiectului prenotat este înregistrarea terenului și a drepturilor proprietate publică domeniul privat al UAT Orhei în Registrul bunurilor imobile al SCT Orhei, cu suprafața de 0,360 ha, număr cadastral 6401311.105, str. Vasile Lupu, nr.55, mun. Orhei, categoria de destinație 4 - terenuri destinate construcțiilor și amenajărilor, modul de folosință 4.1 – terenurile pentru amplasarea construcțiilor locative în Registrul bunurilor imobile al SCT Orhei, și pentru a forma și include în teritoriul condominiului a sectorului de teren pe care este amplasată fântâna cu contorul de apă la care este conectat blocul locativ din str. Vasile Lupu nr.53, mun. Orhei, nr. cadastral 6401 311.111.
Necesitatea elaborării şi aprobării proiectului de decizie se referă la posibilitatea de a înregistra dreptul de proprietate asupra terenului proprietate publică al UAT Orhei și în Registrul bunurilor imobile al SCT Orhei, I.P. ,,Cadastru Bunurilor Imobile”
Beneficiar al proiectului: la momentul actual este autoritatea publică locală a mun. Orhei.
Rezultatele scontate ca urmare a implimentării deciziei supuse consultării publice va fi înregistrat dreptul de proprietate publică al UAT Orhei asupra patrimoniului amplasat în limetele localității Orhei și evidența juridică și economică a terenului.
Proiectul de decizie al Consiliului municipal Orhei este elaborat în temeiul: art.21 alin. (91) ale Legii privind delimitarea proprietății publice nr.29 din 05.04.2018; art.10, art.117-130 din Codul Administrativ al R.M. nr.116 din 19.07.2018; art.2-art.21, art.9, art.42, art.44-47 din Codul Funciar al R.M. nr.828 din 25.12.1991; art.14 alin. (2) lit. c), art.74 alin. (4), art.76 ale Legii privind administrația publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006; art.1, art.3-4, art.9 din Legea cu privire la proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale nr.523 din 16.07.1999; art.4-5, art.18 alin. (2) și (3), art.19 alin. (1), art.28, art.403 ale Legii cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25.02.1998; Regulamentului privind modul de efectuare a înscrierii în registrul bunurilor imobile aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.201 din 16.04.2025; Instrucțiunii cu privire la modul de executare a lucrărilor cadastrale la nivel de teren aprobată prin Ordinul ARFC nr.70 din 04.08.2017; Dispoziției Primarului mun. Orhei nr.68 din 29.01.2024 ,,Cu privire la instituirea comisiei de inventariere a bunurilor imobile proprietate publică al UAT Orhei, aflate în gestiunea autorității executive a UAT Orhei’’, Actului de inventariere a bunurilor imobile proprietate publică a UAT Orhei conform situației la 16.07.2025, având în vedere Schema elaborată de primăria mun. Orhei la 16.07.2025 a terenului proprietate publică domeniu privat a UAT Orhei, str. Vasile Lupu, nr.55, mun. Orhei, categoria de destinație 4 - terenuri destinate construcțiilor și amenajărilor, modul de folosință 4.1 – terenurile pentru amplasarea construcțiilor locative, coordonată de viceprimar și arhitectul șef al localității, cererile cu nr. de înregistrare 02/1-21-68 din 18.02.2024 și nr.02/1-21-189 din 26.04.2024 a Asociației de Proprietari din Condominiu A6401-0040 din str. Vasile Lupu nr.53, mun. Orhei, nr. cadastral 6401 311.111, privind revizuirea hotarelor teritoriului condominiu prin includerea unui sector suplimentar situat în fața blocului locativ nr. cadastral 6401311.105, str. Vasile Lupu nr.55, mun. Orhei, pe care este amplasată fântâna cu contorul de apă și robinetul de avarie a conductei de apă la care este conectat blocul locativ al condominiului și necesitatea de a înregistra terenul cu nr. cadastral 6401311.105 în Registrul bunurilor imobile al SCT Orhei pentru a forma sectorul de teren solicitat.
Propunerile și recomandările părților interesate cu privire la elaborarea poiectului de decizie pot fi expediate pînă pe data de 29.10.2025 pe adresa electronică: lilia.gulian@orhei.md, la nr. de telefon 0/235/2-13-32.
Proiectul de decizie ,,Cu privire la aprobarea documentației cadastrale în vederea înregistrării primare a terenului proprietate publică domeniul privat a UAT Orhei’’ și nota informativă sunt disponibile pe pagina oficială www.orhei.md sau la sediul instituției situate pe adresa: mun. Orhei, str. Vasile Mahu, nr. 160.
13.11.2025
10.11.2025
08.11.2025
07.11.2025