Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Orheiul devine și „capitala de iarnă” a Republicii Moldova
Publicat: 09.12.2018   

Cel mai frumos și înalt Pom de Crăciun din țară a fost inaugurat, sâmbătă, 8 decembrie, în piața Vasile Lupu din centrul Orheiului, în prezența a mii de oaspeți. Astfel, Orheiul poate pretinde deja și la titlul de „capitala de iarnă” a Republicii Moldova.

Startul sărbătorilor de iarnă la Orhei a fost dat într-un mod neobișnuit: orașul s-a transformat în poveste, în care a fost adusă feeria sărbătorilor de iarnă după ce Moș Crăciun a aprins luminițele cu bagheta sa magică.

Cei mai fericiți au fost copiii, care s-au ales cu daruri de la „cel mai bun dintre bunici”.

Iar până la aprinderea luminițelor, orheienii, alături de autoritățile locale în frunte cu primarul Ilan Șor, au mărșăluit pe strada principală din oraș, în compania unei parade a Moș Crăciunilor, conduși de un Moș Crăciun uriaș, de aproape 4 metri. Nu mai puțin neobișnuit a fost și Moșul care a venit călare pe un impresionant bolid pe două roți.

Cu acest prilej, primarul de Orhei, Ilan Șor a ținut un discurs în fața oamenilor, în care a menționat că va face tot posibilul ca și în acest an Orheiul să ofere cele mai frumoase sărbători de iarnă locuitorilor, dar și oaspeților săi. „În această vară, Orheiul a primit titlul de capitală de vară a țării. Acum, devenim și capitala de iarnă a Republicii Moldova”, a declarat Ilan Șor, dând asigurări că va depune toate eforturile pentru a construi nu doar Orheiul, dar Republica Moldova în general, și de a o transforma în țara în care fiecare să vrea să trăiască.

Sărbătoarea a continuat cu un concert, unde mii de orășeni s-au distrat pe acordurile muzicii preferate. Printre cei care au încântat publicul și au creat atmosferă de sărbătoare au fost băieții de la Brio Sonores, Doinița Gherman și alții.

Ca în fiecare an, bradul este amenajat în centrul orașului. Pomul de Crăciun are o înălțime de 24 de metri și este decorat cu ghirlande și instalații noi, create special pentru Orhei. În acest an, Pomul de Crăciun a fost împodobit și cu jucării noi.

Tot aici, a fost inaugurat un orășel de poveste cu eroi și personaje îndrăgite de copii, zone foto, figurine, dar și alte decorațiuni pe tematica sărbătorilor de iarnă.

Orășelul de poveste din preajma bradului a fost împodobit cu zeci de kilometri de instalații luminoase și mii de becuri multicolore. Au fost aduse și șapte figurine noi, care vor bucura picii veniți să admire cel mai frumos Pom de Crăciun din țară. Mașinuța lui Moș Crăciun, ursulețul și omul de zăpadă sunt doar câteva dintre figurinele care împodobesc centrul Orheiului și ademenesc copiii să-și facă poze alături de părinți. Mulți dintre cei prezenți au ținut să se fotografieze și alături de cel care a organizat în așa mod sărbătoarea - Ilan Șor.

Și intrarea în piața Vasile Lupu, unde este amplasat bradul, este neobișnuită. Aici, a fost improvizată o cutie enormă pentru cadouri, unde vizitatorii pot face și poze.

Strada Vasile Lupu a fost împodobită, în acest sens, cu instalații luminoase și elemente decorative de sărbătoare. Iar centrul orașului este acoperit cu o cupolă de luminițe, care redă spiritul și feeria sărbătorilor de iarnă.

În premieră, în acest an, 16 sectoare ale orașului Orhei au fost decorate în stilul sărbătorilor de iarnă.

Ca în fiecare an, orașul Orhei îi uimește pe localnici și oaspeți prin decorul și calitatea evenimentelor organizate în perioada sărbătorilor de iarnă și a devenit un oraș de poveste gata să concureze cu alte orașe europene.

Datele statistice arată că în perioada sărbătorilor de iarnă, oraşul Orhei este vizitat de zeci de mii de oameni din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare.

Decizia de a instala un brad artificial vine din partea edilului Ilan Șor, care acum trei ani l-a făcut cadou orașului pentru a salva brazii vii.

Anul trecut, Pomul de Crăciun din Orhei a ajuns în topul celor mai frumoși brazi de Crăciun din întreaga lume. Portalul fotografic din Ucraina LB.ua a publicat o selecție de pomi de Crăciun din lume care împodobesc principalele piețe și străzi ale orașelor. Astfel, bradul din Orhei a concurat alături de marele orașe ale lumii precum Kiev, Londra, Berlin, Budapesta, Roma, Vilnius, Vatican, Praga, Gouda, Atena, Hong Kong, Varșovia, Paris, Beirut, Yangon, dar și alte mari metropole.


Accesări: 3158

Alte Noutăți

Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 51
Cu prilejul Zilei Internaționale a Muncii, Primăria Orhei dorește să-i felicite pe toți cei care sărbătoresc această zi specială! Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 38
Spiritul sfintelor sărbători pascale s-a făcut deja simțit la Orhei, unde primăria a înfrumusețat orașul cu sute de decorațiuni tematice. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 38
Stimate doamnă Marina Tauber, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 77
Primăria Orhei a desfășurat o amplă campanie de înfrumusețare a orașului în pregătirea sărbătorilor pascale. Echipa a demarat o curățenie intensivă cu scopul de a crea un mediu curat, primitor și frumos pentru locuitorii orașului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 67
Primăria municipiului Orhei invită locuitorii și oaspeții la Târgul tradițional desfășurat cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 85
Stimați locuitori ai orașului Orhei! Vă invităm pe toți în parcul orașului la picnicul de 1 Mai! Citeşte mai mult...
Publicat: 29.04.2024   
Accesări: 176
Tradițiile frumoase continuă la Orhei. Autoritățile locale, alături de echipa lui Ilan Șor se pregătesc cu mare entuziasm pentru cel mai așteptat eveniment al primăverii - Târgul de Paști! Citeşte mai mult...
Publicat: 28.04.2024   
Accesări: 137
Stimați orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 28.04.2024   
Accesări: 151
Orheiul a sărbătorit solemn Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Orașul a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar în piața Vasile Lupu au răsunat discursuri în cinstea acestui simbol al identității noastre naționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 186
Dintr-o simplă alimentară, într-un supermarket modern – prin această transformare a trecut unul dintre cele 5 magazine sociale staționare “Merișor” din Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 212
Cu prilejul sărbătorii profesionale a lucrătorului din gospodăria de locuințe și deservire comunală, care se sărbătorește în a patra duminică a lunii aprilie, am felicitat personalul angajat în acest important sector. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 226
Astăzi, 27 aprilie, marcăm Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Tricolorul albastru, galben și roșu a fost desemnat oficial Drapel de Stat pe 27 aprilie 1990. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.04.2024   
Accesări: 214
În calitate de primar al municipiului Orhei, îmi exprim nedumerirea față de speculațiile lansate de către șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, potrivit căruia eu, în calitate de primar, aș fi împiedicat organele de urmărire penală care investighează cazul răpirii și uciderii Anei-Maria Guji să preia înregistrările de pe camerele de supraveghere video din orașul Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.04.2024   
Accesări: 192
Pe un teritoriu de aproximativ 7 hectare, au fost făcute numeroase îmbunătățiri, care au transformat parcul într-un loc perfect pentru petrecerea unui mod de viață activ și sănătos. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.04.2024   
Accesări: 196
Anul acesta se împlinesc 38 de ani de la cel mai mare și mai teribil accident nuclear din istorie,care a avut loc la centrala nucleară de la Cernobîl - un eveniment tragic care a schimbat destinele a mii de oameni. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.04.2024   
Accesări: 210
Dragi Orheieni, în cadrul bilunarului de amenajare, salubrizare și înverzire, este organizată o acțiune de salubrizare a municipiului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.04.2024   
Accesări: 215
Ziua Internațională a Cărții este sărbătorită în fiecare an pe 23 aprilie. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.04.2024   
Accesări: 254
Anual, începând cu 1970, data de 22 aprilie marchează Ziua Pământului, un eveniment sărbătorit la nivel internațional. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.04.2024   
Accesări: 217
Autoritățile municipale din Orhei continuă să modernizeze infrastructura orașului și să creeze un mediu mai sigur și mai plăcut pentru toți locuitorii.  Citeşte mai mult...
Publicat: 18.04.2024   
Accesări: 204
Primăria municipiului Orhei, cu sprijinul echipei lui Ilan Șor, a inițiat un proiect de amploare pentru îmbunătățirea infrastructurii în diferite zone ale orașului, inclusiv în cartierul Nordic. Locuitorii caselor sociale de pe strada Iachir vor putea folosi în curând o nouă cale de acces, complet renovată, care va fi conectată la șoseaua națională. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1596

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Miercuri, 01 mai 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 63117   Total ieri: 2309   Total azi: 65