Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
În fiecare an, data de 03 decembrie marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități
Publicat: 03.12.2022   

Eveniment organizat de Organizația Națiunilor Unite începând cu anul 1992 pentru a promova o mai bună înțelegere a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, ziua în care putem realiza că ei, adulți sau copii, au nevoie de sprijinul, respectul și solidaritatea noastră.

Suntem conștienți că este nevoie de mult mai multă sensibilizare la nivelul societății noastre privind nevoile zilnice și dificultățile permanente cu care se confruntă atât de mulți dintre concetățenii noștri.
 
În acest context, la data de 02 decembrie a fost organizat evenimentul cu genericul "Copiii universului" care a întrunit copii cu cerințe educaționale speciale, dar și adulți.
 
Acest eveniment este un  prilej prin care fiecare dintre noi se poate implica și își poate afirma sprijinul pentru ca persoanele cu dizabilități să se bucure de șanse egale. Persoanele cu necesitați speciale ne demonstrează zilnic că în spatele dizabilității se ascunde o putere cu care se pot depăși limitele, iar mulți dintre ei, în pofida provocărilor și obstacolelor existente au reușit să își croiască o cale de succes în viață.
 
Exprim tot respectul și solidaritatea pentru persoanele cu dizabilități, dorindu-vă sănătate și rezistență.

Accesări: 714

Alte Noutăți

Publicat: 16.05.2024   
Accesări: 49
Stimați locuitori ai municipiului Orhei! Avem deosebita plăcere de a vă invita să participați la "Marșul Pentru Familie" organizat de Vicariatul de Orhei cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.05.2024   
Accesări: 97
Proiectul cu privire la conectarea locuitorilor din sectorul Bucuria la sistemul de canalizare, demarat de Primăria municipiului Orhei în anul 2023, este în proces de realizare. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.05.2024   
Accesări: 68
Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită anual pe 15 mai, a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite în 1993 pentru a sublinia importanța familiei ca unitate fundamentală a societății. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.05.2024   
Accesări: 253
De Ziua Victoriei, onorăm memoria milioanelor de eroi, care și-au sacrificat viața în numele păcii. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.05.2024   
Accesări: 571
Pe 9 mai se împlinesc 79 de ani de la sfârșitul Marelui Război pentru Apărarea Patriei și învingerea fascismului. Cu acest prilej, blocul politic „Victorie” va organiza festivități dedicate Marii Victorii în Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.05.2024   
Accesări: 265
Stimați locuitori ai Orheiului! Citeşte mai mult...
Publicat: 03.05.2024   
Accesări: 318
A fost multă distracție în Grădina Publică Orhei: echipa lui Ilan Șor a organizat un fabulos spectacol dedicat Zilei Internaționale a Muncii. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.05.2024   
Accesări: 328
Orașul Orhei s-a transformat într-un adevărat paradis al tradițiilor. Târgul de Paște organizat de primărie și-a deschis larg ușile pentru vizitatori, spre bucuria localnicilor, care au putut să cumpere toate cele necesare pentru sărbătoare. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 297
Cu prilejul Zilei Internaționale a Muncii, Primăria Orhei dorește să-i felicite pe toți cei care sărbătoresc această zi specială! Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 263
Spiritul sfintelor sărbători pascale s-a făcut deja simțit la Orhei, unde primăria a înfrumusețat orașul cu sute de decorațiuni tematice. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 269
Stimate doamnă Marina Tauber, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 297
Primăria Orhei a desfășurat o amplă campanie de înfrumusețare a orașului în pregătirea sărbătorilor pascale. Echipa a demarat o curățenie intensivă cu scopul de a crea un mediu curat, primitor și frumos pentru locuitorii orașului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 247
Primăria municipiului Orhei invită locuitorii și oaspeții la Târgul tradițional desfășurat cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 284
Stimați locuitori ai orașului Orhei! Vă invităm pe toți în parcul orașului la picnicul de 1 Mai! Citeşte mai mult...
Publicat: 29.04.2024   
Accesări: 305
Tradițiile frumoase continuă la Orhei. Autoritățile locale, alături de echipa lui Ilan Șor se pregătesc cu mare entuziasm pentru cel mai așteptat eveniment al primăverii - Târgul de Paști! Citeşte mai mult...
Publicat: 28.04.2024   
Accesări: 227
Stimați orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 28.04.2024   
Accesări: 236
Orheiul a sărbătorit solemn Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Orașul a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar în piața Vasile Lupu au răsunat discursuri în cinstea acestui simbol al identității noastre naționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 293
Dintr-o simplă alimentară, într-un supermarket modern – prin această transformare a trecut unul dintre cele 5 magazine sociale staționare “Merișor” din Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 337
Cu prilejul sărbătorii profesionale a lucrătorului din gospodăria de locuințe și deservire comunală, care se sărbătorește în a patra duminică a lunii aprilie, am felicitat personalul angajat în acest important sector. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 336
Astăzi, 27 aprilie, marcăm Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Tricolorul albastru, galben și roșu a fost desemnat oficial Drapel de Stat pe 27 aprilie 1990. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1604

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Joi, 01 ianuarie 1970
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 65625   Total ieri: 3815   Total azi: 2573