În temeiul Deciziilor Consiliului municipal Orhei, aprobate la data de 27.06.2023 și proceselor verbale ale Comisiei pentru examinarea cererilor de alocare a mijloacelor financiare din Fondul de Rezervă al Consiliului municipal Orhei, astăzi, 11 iulie, Primăria Orhei a acordat ajutor material unic locuitorilor municipiului Orhei.
Ajutorul material sa acordat din sursele financiare aprobate anual în bugetul municipiului Orhei, cu scopul susținerii financiare și directe a persoanelor și familiilor defavorizate.
Conform Regulamentului privind constituirea și utilizarea mijloacelor Fondului de Rezervă al Consiliului municipal Orhei, au dreptul la obținerea ajutorului material, persoanele socialmente vulnerabile (prioritar invalizii gradul I, pensionari, persoanele fizice în cazul necesității efectuării unui tratament costisitor sau aflate în situații excepționale, ș.a.), reieșind din disponibilul surselor financiare.
Pot beneficia de ajutor material doar persoanele/locuitori ai municipiului Orhei cu domiciliul/reședința în municipiului Orhei valabilă, fără întreruperi, în perioada de, cel puțin, ultimii 5 (cinci) ani până la adresarea către Primăria municipiului Orhei.
Pentru informații suplimentare referitor la modalitatea de stabilire și plată a acestor ajutoare accesați pagina web a Primăriei municipiului Orhei „www.orhei.md” sau formați numărul de telefon - 0 (235) 2-27-67.