Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Ilan Șor: Orheiul a fost și va fi capitala sărbătorilor de iarnă
Publicat: 10.12.2023   

Feeria sărbătorilor de iarnă este la ea acasă, la Orhei. Unul dintre cele mai frumoase și așteptate evenimente ale anului – inaugurarea Pomului de Crăciun și aprinderea luminilor de sărbătoare, a avut loc sâmbătă, 9 decembrie. Și de această dată, locuitorii orașului Orhei se pot lăuda cu cel mai frumos brad și cele mai spectaculoase ornamente de sărbători, care au împânzit centrul și străzile municipiului, creând o imagine de poveste. Primarul de onoare și cetățean al municipiului Orhei, Ilan Șor, la inițiativa căruia, de aproape zece ani, localitatea se bucură de cele mai frumoase evenimente, a dat asigurări că Orheiul a fost și va fi capitala sărbătorilor de iarnă.

Din 2015, Pomul de Crăciun de la Orhei se află în top 10 cei mai înalți și frumoși brazi din Europa. Anul acesta nu este o excepție. Este la fel de frumos și impunător. Bradul măsoară peste 24 de metri. Zeci de mii de luminițe multicolore de pe Pomul de Crăciun, împodobit și cu sute de globuri, turtă dulce și acadele uriașe, au fost aprinse în prezența a mii de locuitori ai orașului și raionului Orhei, precum și a oaspeților municipiului, care au venit din toată țara. Atmosfera de poveste a fost completată cu un recital extraordinar de muzică de fanfară, dedicată sărbătorilor de iarnă, și cu un concert la care au evoluat artiști de la noi, dar și din România.

La numărătoarea inversă de dinaintea aprinderii luminilor de pe Pomul de Crăciun au participat reprezentanți ai conducerii municipiului Orhei, în frunte cu proaspătul edil Tatiana Cociu, fostul primar Pavel Verejanu, și viceprimarul municipiului Orhei, Cristina Cojocari.

„Mă bucur că sunteți prezenți la sărbătoarea noastră de poveste. Împreună cu echipa lui Ilan Șor, am depus eforturi mari pentru ca evenimentul de astăzi să fie unul de neuitat. Am pregătit multe surprize pentru voi, noi decorațiuni, pe placul tuturor. Vă felicit cu ocazia sărbătorilor de iarnă și vă mulțumim că sunteți alături de noi. La mai mult și la mai mare, vă iubim!”, este mesajul transmis de proaspătul primar al municipiului Orhei, Tatiana Cociu. 

„Sunt bucuros să fiu alături de echipa Ilan Șor pentru a le mulțumi pentru sprijinul acordat. Orhei a dovedit că este o familie și vă mulțumesc pentru asta! Aici în inima Moldovei, am decis să fiu și astăzi alături de echipa lui Ilan Șor, pentru a vă mulțumi pentru sprijinul pe care ni-l acordați în continuu. Orheiul a demonstrat că este o familie, motiv pentru care vă mulțumesc! Aici, în inima Moldovei, sub protecția Codrilor, Orheiul duce faima Moldovei în Europa. Orhei va deveni cel mai frumos oraș din Europa! Vă felicit cu ocazia sărbătorilor de iarnă!”, a adăugat fostul primar al orașului Orhei, Pavel Verejanu.

„Trăim astăzi emoții de mare bucurie. Vă mulțumim tuturor celot care se află, aici, la Orhei. Sunteți oamenii care aduceți energie, emoții și multă speranță. La mulți ani, Orhei!”, a menționat viceprimarul municipiului Orhei, Cristina Cojocari.

Cu urări de bine a venit și președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.

„Bradul din Orhei este cel mai înalt și cel mai frumos din toată țara. Anul 2024 va fi unul deosebit, la fel de complicat ca și acesta care trece, dar noi, moldovenii, întotdeauna am trecut cu încredere, cu speranță în ziua de mâine și prezența dumneavoastră aici demonstrează acest lucru. La mulți ani, dragii noștri! Să trăiască municipiul Orhei, să trăiască Republica Moldova!”

La eveniment au participat și deputații Partidului „ȘOR”, care, de asemenea, au transmis mesaje de felicitare și asigurări că lucrurile bune vor continua la Orhei.

„În 2015, la inițiativa lui Ilan Șor, la Orhei, a fost inaugurat cel mai înalt și mai frumos Pom de Crăciun din Republica Moldova. De atunci și până în prezent, brazii s-au aflat în topul celor mai spectaculoși din Europa și așa va fi pentru timp încolo. Asta vorbește despre faptul că Orheiul rămâne a fi cel mai frumos și invidiat oraș din țară. Niciun alt oraș nu se dezvoltă cu pași rapizi, așa cum se întâmplă în cazul Orheiului. Vă doresc tuturor pace și armonie în familiile dumneavoastră. La mulți ani!”, a afirmat deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, care, anterior, a deținut și funcția de viceprimar al municipiului Orhei.

„Suntem împreună de mai bine opt ani. În tot acest timp, am petrecut împreună cele mai frumoase sărbători. Suntem o familie, care, în pofida tuturor provocărilor, suntem învingători. Toate evenimentele de la Orhei sunt deosebite. Vă mulțumim pentru sprijinul necondiționat. Vă felicit cu ocazia evenimentului de astăzi, dar și cu ocazia sărbătorilor care urmează. Fie ca 2024 să fie un an mai bun, să ne aducă fericire, zâmbete și momente prețioase alături de cei dragi!”, a fost urarea deputatului Marina Tauber.

La inaugurarea Pomului de Crăciun de la Orhei au participat și bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, care a venit cu un mesaj din numele locuitorilor Găgăuziei.

„Sunt încântată să mă aflu la acest eveniment frumos. Tot ceea ce face echipa lui Ilan Șor este extraordinar și cel mai bun. Din numele locuitorilor Găgăuziei, vă felicit cu ocazia sărbătorilor de iarnă și noului an care se apropie. Tot ceea ce este mai frumos urmează”, a specificat Evghenia Guțul.

Și primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupov, i-a felicitat pe orheieni.

„Venim din sudul Moldovei. Nu am putut rata o asemenea frumusețe. În curând, și la Taraclia urmează să fie inaugurat Pomul de Crăciun și ne inspirăm de la Orhei. Sunt încântat de tot ceea ce văd aici. Echipa lui Ilan Șor, cu adevărat, aduce frumosul și confortul peste tot unde se află. Sărbători fericite, dragi prieteni!”, a spus Veaceslav Lupov.

Deputatul Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu, s-a alăturat cuvintelor calde și felicitărilor.

„Orheiul este astăzi unul dintre cele mai frumoase și confortabile orașe din Moldova. Sunt fericit pentru localnici și mândru de echipa lui Ilan Șor, datorită căreia toate acestea au devenit posibile! Sunt sigur că mai sunt multe proiecte de importante înainte pe care le realizăm cu succes. Sărbători fericite, dragi orheieni”, a spus acesta despre începerea sărbătorilor de iarnă.

Cu mesaje de felicitare a venit și președintele Partidului „Șansă” Alexei Lungu, care a participat la eveniment împreună cu colegele sale - Victoria Șapa și Cristina Vulpe. El a spus că nu va lăsa pe nimeni să fure sărbătorile de iarnă.

„Bună seara, orheieni! Să ne audă și Președinția! În basmele de peste ocean, există un personaj negativ – Grinch, care an de an încearcă să fure Crăciunul de la oamenii frumoși. Și la Chișinău avem un Grinch, o vrăjitoare, care a vrut să ia Crăciunul din orașul nostru drag, Orhei, dar nu i-a reușit, pentru că în acest oraș sunt cei mai frumoși oameni, care au demonstrat tuturor că Orheiul nu este al lor, ci al nostru, al moldovenilor, indiferent de etnie. Am demonstrat tuturor că suntem un oraș al rezistenței, în care ciuma galbenă nu are ce căuta. Să aveți parte de cele mai frumoase sărbători, alături de echipa lui Ilan Șor”, a subliniat Alexei Lungu. 

Orheiul a fost și va fi capitala sărbătorilor de iarnă! Asigurarea a fost făcută de primarul de onoare și cetățeanul orașului și municipiului Orhei, Ilan Șor, la inițiativa căruia, de aproape zece ani, localitatea se dezvoltă într-un mod spectaculos. De asemenea, Ilan Șor i-a felicitat pe toți cei prezenți la evenimentul de la Orhei cu ocazia inaugurării Pomului de Crăciun și a iluminatului festiv, prin intermediul unei înregistrări video.

În mod tradițional, pentru deschiderea bradului de la Orhei, echipa lui Ilan Șor a pregătit un program special nu doar pentru adulți, ci și pentru copii. De data aceasta, spectacolul s-a numit „Orașul Miracolelor de Crăciun”. Copiii și-au revăzut personajele preferate din desenele animate și s-au distrat alături de animatori. S-au jucat, au cântat, au râs, au participat la concursuri interactive, au bătut din palme și au dansat, iar la final, Moș Crăciun i-a servit cu mandarine.

Atmosfera de sărbătoare a fost creată și de tânăra cântăreață Lia Taburcean, care i-a încântat pe cei prezenți cu melodiile sale ritmate și vesele. Oamenii au cântat împreună cu interpreta și au dansat.

Printre surprizele serii s-a numărat și Minnelli, o interpretă din România (pe numele real Luisa Ionela Luca). Ea a încântat publicul cu hiturile ei precum RamPamPam, Mariola, Pic Poc Pac - despre dragoste, forță și curaj, pe ritmurile căreia vrei să cânți și să dansezi. Sărbătoarea a continuat cu Dj Disco.

Menționăm că doritprii, vor putea admira toate decorațiunile din Orhei pană la sfarsitul sarbatorilor de iarnă. În centrul orașului a fost amenajată și o piață de Crăciun, unde puteți găsi obiecte de artizanat, diverse delicii și alte bunuri.


Accesări: 479

Alte Noutăți

Publicat: 02.05.2024   
Accesări: 30
Orașul Orhei s-a transformat într-un adevărat paradis al tradițiilor. Târgul de Paște organizat de primărie și-a deschis larg ușile pentru vizitatori, spre bucuria localnicilor, care au putut să cumpere toate cele necesare pentru sărbătoare. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 88
Cu prilejul Zilei Internaționale a Muncii, Primăria Orhei dorește să-i felicite pe toți cei care sărbătoresc această zi specială! Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 63
Spiritul sfintelor sărbători pascale s-a făcut deja simțit la Orhei, unde primăria a înfrumusețat orașul cu sute de decorațiuni tematice. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.05.2024   
Accesări: 62
Stimate doamnă Marina Tauber, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 160
Primăria Orhei a desfășurat o amplă campanie de înfrumusețare a orașului în pregătirea sărbătorilor pascale. Echipa a demarat o curățenie intensivă cu scopul de a crea un mediu curat, primitor și frumos pentru locuitorii orașului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 155
Primăria municipiului Orhei invită locuitorii și oaspeții la Târgul tradițional desfășurat cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.04.2024   
Accesări: 179
Stimați locuitori ai orașului Orhei! Vă invităm pe toți în parcul orașului la picnicul de 1 Mai! Citeşte mai mult...
Publicat: 29.04.2024   
Accesări: 227
Tradițiile frumoase continuă la Orhei. Autoritățile locale, alături de echipa lui Ilan Șor se pregătesc cu mare entuziasm pentru cel mai așteptat eveniment al primăverii - Târgul de Paști! Citeşte mai mult...
Publicat: 28.04.2024   
Accesări: 145
Stimați orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 28.04.2024   
Accesări: 154
Orheiul a sărbătorit solemn Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Orașul a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar în piața Vasile Lupu au răsunat discursuri în cinstea acestui simbol al identității noastre naționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 190
Dintr-o simplă alimentară, într-un supermarket modern – prin această transformare a trecut unul dintre cele 5 magazine sociale staționare “Merișor” din Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 217
Cu prilejul sărbătorii profesionale a lucrătorului din gospodăria de locuințe și deservire comunală, care se sărbătorește în a patra duminică a lunii aprilie, am felicitat personalul angajat în acest important sector. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2024   
Accesări: 230
Astăzi, 27 aprilie, marcăm Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Tricolorul albastru, galben și roșu a fost desemnat oficial Drapel de Stat pe 27 aprilie 1990. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.04.2024   
Accesări: 221
În calitate de primar al municipiului Orhei, îmi exprim nedumerirea față de speculațiile lansate de către șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, potrivit căruia eu, în calitate de primar, aș fi împiedicat organele de urmărire penală care investighează cazul răpirii și uciderii Anei-Maria Guji să preia înregistrările de pe camerele de supraveghere video din orașul Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.04.2024   
Accesări: 198
Pe un teritoriu de aproximativ 7 hectare, au fost făcute numeroase îmbunătățiri, care au transformat parcul într-un loc perfect pentru petrecerea unui mod de viață activ și sănătos. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.04.2024   
Accesări: 208
Anul acesta se împlinesc 38 de ani de la cel mai mare și mai teribil accident nuclear din istorie,care a avut loc la centrala nucleară de la Cernobîl - un eveniment tragic care a schimbat destinele a mii de oameni. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.04.2024   
Accesări: 216
Dragi Orheieni, în cadrul bilunarului de amenajare, salubrizare și înverzire, este organizată o acțiune de salubrizare a municipiului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.04.2024   
Accesări: 219
Ziua Internațională a Cărții este sărbătorită în fiecare an pe 23 aprilie. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.04.2024   
Accesări: 258
Anual, începând cu 1970, data de 22 aprilie marchează Ziua Pământului, un eveniment sărbătorit la nivel internațional. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.04.2024   
Accesări: 223
Autoritățile municipale din Orhei continuă să modernizeze infrastructura orașului și să creeze un mediu mai sigur și mai plăcut pentru toți locuitorii.  Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1597

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Joi, 02 mai 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 65473   Total ieri: 2309   Total azi: 2421