Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Respectarea drepturilor copilului, delicvenţa juvenilă - o prioritate pentru adminsitraţia publică locală.
Publicat: 03.08.2015   

În data de 30 iulie 2015, în cadrul primăriei or. Orhei s-a desfăşurat şedinţa Consilului local pentru drepturile copilului.

Şedinţa a fost prezidată de viceprimarul pe probleme sociale, Valerian CRISTEA.

În cadrul şedinţei au fost abordate cele mai stringente probleme privind situaţia criminogenă în oraş, cazurile înregistrate cu implicarea minorilor, delicvenţa juvenilă, precum şi alte acţiuni de combatere şi profilaxie a criminalităţii în oraşul Orhei.

În aceste condiţii, pentru asigurarea ordinii publice şi implementarea unui complex de acţiuni în vederea eradicării şi prevenirii infracţiunilor cu implicarea minorilor, Consiliul local pentru drepturile copilului se va întruni trimestrial.

Mai mult, printre priorităţlie de bază a Consiliului se enumeră şi problema respectării drepturilor copilului în familii, instituţii şcolare, inclusiv prevenirea abuzurilor faţă de aceştia.

În aceste condiţii, membrii consiliului au examinat în cadrul şedinţei cazuri specifice de maltratare a minorilor.

Iterăm, Consiliul Local pentru drepturile copilului este constituit din 9 membri, printre care se enumeră şi reperezentanţi ai instituţiilor abilitate.

Consiliul activează în conformitate cu planul strategic de activitate aprobat, legislaţia naţională, dar şi  tratatele internaţionale, la care Republica Moldova face parte.


Accesări: 3893

Alte Noutăți

Publicat: 24.06.2024   
Accesări: 222
În numele Primăriei și al tuturor locuitorilor orașului Orhei, exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor maestrului. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 211
Dragi locuitori ai municipiului Orhei! Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 281
Astăzi celebrăm Ziua Portului Popular Moldovenesc – o zi de comemorare și respect pentru tradițiile și valorile culturale ale poporului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 249
În această zi de comemorare și recunoștință, ne plecăm capetele în fața memoriei celor care și-au dat viața în urma atrocităților comise de fasciști. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 229
„Tatăl lui Guguță”, adorabilul scriitor al tuturor copiilor, Spiridon Vangheli, a trecut la cele veșnice. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.06.2024   
Accesări: 266
Dragi orheieni! Duminică, pe 23 iunie, vă invităm să celebrăm împreună bogăția și frumusețea tradițiilor noastre în cadrul paradei portului popular. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 290
Îndrăgitul parc de distracții OrheiLand devine iarăși gazda unei petreceri grandioase. Pe 23 iunie aici se va desfășura un fabulos spectacol în stil hawaiian, iar organizatorii invită toți doritorii să participe la eveniment. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 280
OrheiLand a fost gazda unei sărbători de neuitat - cea a baloanelor de săpun. Sute de copii, însoțiți de părinți și bunei, au petrecut mai multe ore de bucurie și veselie. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 299
Conducerea municipiului Orhei felicită cordial toți lucrătorii medicali și farmaciștii cu ocazia sărbătorii profesionale! Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 299
La 135 de ani de la moartea sa, au depus flori la bustul clasicului poet. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Accesări: 507
Evenimentul a adunat aproximativ 140 de tineri sportivi dedicați și pasionați, pregătiți să își demonstreze abilitățile și să concureze la cel mai înalt nivel. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.06.2024   
Accesări: 391
Parcul de distracții OrheiLand va găzdui sărbătoarea baloanelor de săpun cu o săptămână mai târziu decât era planificat. Spectacolul a fost amânat până pe 15 iunie din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea evenimentului. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 471
Marele geniu rus Alexandr Pușkin a fost omagiat astăzi la Orhei, cu ocazia aniversării a 225 de ani de la naștere. Conducerea municipiului, alături de locuitori, a ținut un minut de reculegere și a depus flori. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 483
Echipa lui Ilan Șor vă invită la un nou mare eveniment la OrheiLand - pe 8 iunie, parcul de distracții va găzdui o petrecere cu bule de săpun care va impresiona pe toată lumea. Evenimentul va începe la ora 16:00 cu un program artistic amplu. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2024   
Accesări: 455
Sezonul estival a fost inaugurat la OrheiLand în prezența a peste 30 de mii de persoane. La ceremonia de deschidere au participat locuitorii OrheiLand și oaspeți din toată țara. Vizitatorii au fost felicitați călduros cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a deschiderii parcului de distracții de către conducerea orașului, raionului și reprezentanții blocului „Victorie”. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2024   
Accesări: 432
Dragi tineri orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2024   
Accesări: 613
Cel mai mare parc de distracții din țară OrheiLand își redeschide iarăși porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.05.2024   
Accesări: 1792
Cel mai mare parc de distracții din Moldova dă startul sezonului estival. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.05.2024   
Accesări: 580
În cadrul unei ceremonii solemne, le-am înmânat diplomele de absolvire și certificatele de onoare. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.05.2024   
Accesări: 561
Cel mai mare parc de distracții din țară și regiune OrheiLand își redeschide porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1630

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Vineri, 28 iunie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 66459   Total ieri: 4206   Total azi: 3408