Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Despre Orhei în câteva rânduri
Publicat: 07.11.2015   

Pe 8 noiembrie, de Sf. Dumitru, Orheiul își sărbătorește ziua și Hramul. Oficial, orașul împlinește 461 de ani, dacă e să numărăm de la prima atestare documentară, din 1554.

Se știe însă că Orheiul este unul din cele mai vechi orașe din țară, cu o istorie bogată, ce se trage încă de la invaziile tătarilor, de la începutul secolului XIII, iar vatra orașului era inițial în lunca Răutului, la Orheiul Vechi.

Domnitorul care a avut o dragoste aparte pentru acest oraș, a fost Vasile Lupu. El l-a construit, l-a amenajat, l-a dezvoltat și l-a promovat cât i-a stat în puteri. Tot Măria Sa a fost și ctitorul bisericii Sf.Dumitru, care și astăzi, după aproape 4 veacuri, se înalță ocrotitor la intrarea în centrul orașului.

Iar la câteva cartiere distanță, în piața care-i poartă numele, îl găsim pe însăși Vasile Lupu, turnat în bronz de celebrul sculptor român Oscar Han.

Orheiul a fost pe cât de tradiționalist, pe atât de deschis. O dovadă sunt locuitorii săi de numeroase etnii și limbi vorbite, dar și lăcașele sfinte aparținând diferitor confesii, de exemplu sinagoga de pe str. V.Lupu sau biserica romano-catolică de pe str. V.Mahu.

Astăzi Orheiul rămâne la fel de primitor și deschis. Te poți convinge de asta, plimbăndu-te pe străzile lui tihnite, ascunse în verdeața copacilor, să te bucuri de liniștea grădinii publice Ivanos, restaurată recent sau să stai pe una din băncile din Scuarul Europei, ce poartă culorile drapelelor statelor europene.

Dar cel mai bine e să vii pe 8 noiembrie la Hramul Orheiului, să vezi cum sărbătoresc orheienii și să te simți parte a unei familii mari și unite.  

 

 


Accesări: 6169

Alte Noutăți

Publicat: 30.06.2024   
Accesări: 2
Primăria municipiului Orhei își exprimă condoleanțele familiei defunctului și regretă profund tragedia petrecută în lacul orașului. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Accesări: 223
În numele Primăriei și al tuturor locuitorilor orașului Orhei, exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor maestrului. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 212
Dragi locuitori ai municipiului Orhei! Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 283
Astăzi celebrăm Ziua Portului Popular Moldovenesc – o zi de comemorare și respect pentru tradițiile și valorile culturale ale poporului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 249
În această zi de comemorare și recunoștință, ne plecăm capetele în fața memoriei celor care și-au dat viața în urma atrocităților comise de fasciști. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 229
„Tatăl lui Guguță”, adorabilul scriitor al tuturor copiilor, Spiridon Vangheli, a trecut la cele veșnice. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.06.2024   
Accesări: 270
Dragi orheieni! Duminică, pe 23 iunie, vă invităm să celebrăm împreună bogăția și frumusețea tradițiilor noastre în cadrul paradei portului popular. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 290
Îndrăgitul parc de distracții OrheiLand devine iarăși gazda unei petreceri grandioase. Pe 23 iunie aici se va desfășura un fabulos spectacol în stil hawaiian, iar organizatorii invită toți doritorii să participe la eveniment. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 280
OrheiLand a fost gazda unei sărbători de neuitat - cea a baloanelor de săpun. Sute de copii, însoțiți de părinți și bunei, au petrecut mai multe ore de bucurie și veselie. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 300
Conducerea municipiului Orhei felicită cordial toți lucrătorii medicali și farmaciștii cu ocazia sărbătorii profesionale! Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 299
La 135 de ani de la moartea sa, au depus flori la bustul clasicului poet. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Accesări: 507
Evenimentul a adunat aproximativ 140 de tineri sportivi dedicați și pasionați, pregătiți să își demonstreze abilitățile și să concureze la cel mai înalt nivel. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.06.2024   
Accesări: 394
Parcul de distracții OrheiLand va găzdui sărbătoarea baloanelor de săpun cu o săptămână mai târziu decât era planificat. Spectacolul a fost amânat până pe 15 iunie din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea evenimentului. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 473
Marele geniu rus Alexandr Pușkin a fost omagiat astăzi la Orhei, cu ocazia aniversării a 225 de ani de la naștere. Conducerea municipiului, alături de locuitori, a ținut un minut de reculegere și a depus flori. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 483
Echipa lui Ilan Șor vă invită la un nou mare eveniment la OrheiLand - pe 8 iunie, parcul de distracții va găzdui o petrecere cu bule de săpun care va impresiona pe toată lumea. Evenimentul va începe la ora 16:00 cu un program artistic amplu. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2024   
Accesări: 457
Sezonul estival a fost inaugurat la OrheiLand în prezența a peste 30 de mii de persoane. La ceremonia de deschidere au participat locuitorii OrheiLand și oaspeți din toată țara. Vizitatorii au fost felicitați călduros cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a deschiderii parcului de distracții de către conducerea orașului, raionului și reprezentanții blocului „Victorie”. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2024   
Accesări: 432
Dragi tineri orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2024   
Accesări: 614
Cel mai mare parc de distracții din țară OrheiLand își redeschide iarăși porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.05.2024   
Accesări: 1793
Cel mai mare parc de distracții din Moldova dă startul sezonului estival. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.05.2024   
Accesări: 561
Cel mai mare parc de distracții din țară și regiune OrheiLand își redeschide porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1631

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Duminică, 30 iunie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 66739   Total ieri: 4206   Total azi: 3687