Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Cum au sărbătorit orheienii Ziua Îndrăgostiților
Publicat: 15.02.2017   

Mii de oameni care și-au găsit perechea sau încă sunt în căutare, tineri, bătrâni și copii, și-au dat întâlnire aseară în parcul Ivanos, care a îmbrăcat straie de sărbatoare și a fost transformat într-o oază a iubirii. Decorațiuni tematice, muzică despre dragoste, perechi îndrăgostite de toate vârstele au inundat parcul, în pofida frigului de afară.

Evenimentul organizat de Primăria orașului Orhei și AO ”Pentru Orhei” i-a surpins pe cei prezenți printr-un concert de excepție a interpretului autohton Ionel Istrati și karaoke cu premii.

Startul sărbătorii a fost dat la ora 19.00. De pe scenă a fost dat citirii mesajul Primarului de Orhei (transmis prin intermediul avocaților), prin care Ilan Șor a transmis cele mai bune gânduri și felicitări cu ocazia sărbătorii. Și de această dată, primarul Ilan Șor nu a ezitat să menționeze cât de mult iubește orașul Orhei:

„Astăzi este o zi dedicată celor îndrăgostiți, iar cu acest prilej vreau să-i felicit pe toți cei care au cunoscut acest sentiment și care îl împart cu persoana iubită. Dragostea este plină de emoții pozitive și toți cei care o simt și o poartă în suflete sunt niște oameni fericiți!

Și, deși este ziua voastră, a celor îndrăgostiți, eu vreau să-mi exprim dragostea pentru orașul nostru, care este pentru mine ca a doua casă și pentru voi, care ați devenit ca o familie pentru mine. Haideți să răspândim dragostea, să facem în așa fel încât în Orhei să plutească iubirea și el să devină singurul oraș al dragostei din țară!”

După deschiderea oficială, preferatul femeilor, Ionel Istrati a încins atmosfera la propriu, dar și la figurat.Parcul Ivanos s-a transformat într-un episod rupt ca din filme cu dansuri, declarații de dragoste și dedicații muzicale interpretate la karaoke.

Mai mult, evenimentul nu a fost lipsit de surprize. În premieră și în prezența a mii de oameni un tânăr din Orhei a decis în această zi specială să-și surprindă iubita, cerând-o în căsătorie.

Seara s-a încheiat cu un concert Karaoke, iar orheienii s-au întrecut în cântece. Cei mai talentați au plecat acasă cu premii valoroase: o cină romantică la restaurant, un telefon performant, iar premiul cel mai mare – un televizor de ultimă generație.

 

Ca de fiecare dată, cei prezenţi nu au ezitatat să-și exprime mulțumirile pentru organizatori, fiind impresionați de concert şi de faptul că, primarul Ilan Șor, reușeșete să organizeze cele mai frumoase sărbători, iar orașul Orhei se transformă cu fiecare zi, într-un oraș cultural.

 


Accesări: 3709

Alte Noutăți

Publicat: 30.06.2024   
Accesări: 23
Primăria municipiului Orhei își exprimă condoleanțele familiei defunctului și regretă profund tragedia petrecută în lacul orașului. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Accesări: 225
În numele Primăriei și al tuturor locuitorilor orașului Orhei, exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor maestrului. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 214
Dragi locuitori ai municipiului Orhei! Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 288
Astăzi celebrăm Ziua Portului Popular Moldovenesc – o zi de comemorare și respect pentru tradițiile și valorile culturale ale poporului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 230
„Tatăl lui Guguță”, adorabilul scriitor al tuturor copiilor, Spiridon Vangheli, a trecut la cele veșnice. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 252
În această zi de comemorare și recunoștință, ne plecăm capetele în fața memoriei celor care și-au dat viața în urma atrocităților comise de fasciști. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.06.2024   
Accesări: 272
Dragi orheieni! Duminică, pe 23 iunie, vă invităm să celebrăm împreună bogăția și frumusețea tradițiilor noastre în cadrul paradei portului popular. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 291
Îndrăgitul parc de distracții OrheiLand devine iarăși gazda unei petreceri grandioase. Pe 23 iunie aici se va desfășura un fabulos spectacol în stil hawaiian, iar organizatorii invită toți doritorii să participe la eveniment. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 283
OrheiLand a fost gazda unei sărbători de neuitat - cea a baloanelor de săpun. Sute de copii, însoțiți de părinți și bunei, au petrecut mai multe ore de bucurie și veselie. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 302
Conducerea municipiului Orhei felicită cordial toți lucrătorii medicali și farmaciștii cu ocazia sărbătorii profesionale! Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 301
La 135 de ani de la moartea sa, au depus flori la bustul clasicului poet. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Accesări: 510
Evenimentul a adunat aproximativ 140 de tineri sportivi dedicați și pasionați, pregătiți să își demonstreze abilitățile și să concureze la cel mai înalt nivel. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.06.2024   
Accesări: 398
Parcul de distracții OrheiLand va găzdui sărbătoarea baloanelor de săpun cu o săptămână mai târziu decât era planificat. Spectacolul a fost amânat până pe 15 iunie din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea evenimentului. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 475
Marele geniu rus Alexandr Pușkin a fost omagiat astăzi la Orhei, cu ocazia aniversării a 225 de ani de la naștere. Conducerea municipiului, alături de locuitori, a ținut un minut de reculegere și a depus flori. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 484
Echipa lui Ilan Șor vă invită la un nou mare eveniment la OrheiLand - pe 8 iunie, parcul de distracții va găzdui o petrecere cu bule de săpun care va impresiona pe toată lumea. Evenimentul va începe la ora 16:00 cu un program artistic amplu. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2024   
Accesări: 461
Sezonul estival a fost inaugurat la OrheiLand în prezența a peste 30 de mii de persoane. La ceremonia de deschidere au participat locuitorii OrheiLand și oaspeți din toată țara. Vizitatorii au fost felicitați călduros cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a deschiderii parcului de distracții de către conducerea orașului, raionului și reprezentanții blocului „Victorie”. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2024   
Accesări: 437
Dragi tineri orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2024   
Accesări: 615
Cel mai mare parc de distracții din țară OrheiLand își redeschide iarăși porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.05.2024   
Accesări: 1795
Cel mai mare parc de distracții din Moldova dă startul sezonului estival. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.05.2024   
Accesări: 585
În cadrul unei ceremonii solemne, le-am înmânat diplomele de absolvire și certificatele de onoare. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1631

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Duminică, 30 iunie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 67375   Total ieri: 4206   Total azi: 4323