Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Târgul de Crăciun din Orhei, vizitat de peste 300 mii de oameni din toată țara
Publicat: 22.01.2018   

Cea de a treia ediție a Târgului de Crăciun din Orhei s-a încheiat ieri printr-un concert grandios cu Vali Boghean, Kapushon și alți artiști, după 4 săptămâni în care Parcul Ivanos a fost transformat într-o adevărată poveste de iarnă, concerte și distracții.

Pe lângă faptul că, în tot acest timp, Orheiul a fost declarat capitala Crăciunului din Moldova și principala atracție a celor care au ales să petreacă sărbătorile de iarnă în țară, bilanțul evenimentului este impresionant.

Peste 300 mii de mii vizitatori din toată țara și de peste hotare, sute de cumpărători și mii de produse vândute, mii de poze postate și distribuite pe rețelele de socializare, sute de mii de comentarii, aprecieri și sute de mii de vizualizări live.

Reședința lui Moș Crăciun a fost vizitată de peste 20 mii de copii, care au recitat poezii, colinde și au primit daruri, iar patinoarul de la Disneyland a fost vizitat de peste 25 mii de patinatori.

Atracția copiilor și vizitatorilor au fost și cele 4 tobogane aduse din străinătate, care au bucurat inimile tuturor.

Mai mult, timp de 4 săptămâni în fiecare seară, pe scena Târgului de Crăciun din Orhei au fost organizate concerte excepționale, unde au cântat peste 50 de interpreți, trupe autohtone și de peste hotare.

De revelion peste 20 mii de cetățeni din toate colțurile țării au venit să marcheze cel mai important eveniment al anului alături de legendarele trupe ale muzicii pop de renume mondial.

 

Prezent la eveniment, Primarul de Orhei a adus mulțumiri vizitatorilor care au ales să petreacă sărbătorile de iarnă la Orhei, precum și întregii echipe care a muncit la organizarea unui asemenea târg de anvergură.

 

Mai mult, vizitatorii Târgului de Crăciun din Orhei au avut posibilitatea să procure suvenire și bucate pentru masa de sărbătoare la prețuri reduse, iar gurmanzii s-au delectat cu bucate tradiționale.

 

Amintim că, la inițiativa Partidului „ȘOR” a fost oferit transport gratuit din mai multe regiuni ale țării, zilnic fiind aduși gratuit mii de familii la Târgul de Crăciun din Orhei.

O statistică frumoasă, condimentată cu multe emoții, bucurii și zâmbete! Toate acestea s-au petrecut în lumina a zeci de mii de beculețe și într-o atmosferă desprinsă din povești.

Am petrecut 30 de  zile minunate la Orhei și suntem convinși că, la ediția din anul viitor, vom fi și mai mulți, și mai uniți, și mai plini de bunătate și speranțe.

 

 


Accesări: 3390

Alte Noutăți

Publicat: 30.06.2024   
Accesări: 29
Primăria municipiului Orhei își exprimă condoleanțele familiei defunctului și regretă profund tragedia petrecută în lacul orașului. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Accesări: 227
În numele Primăriei și al tuturor locuitorilor orașului Orhei, exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor maestrului. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 215
Dragi locuitori ai municipiului Orhei! Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 289
Astăzi celebrăm Ziua Portului Popular Moldovenesc – o zi de comemorare și respect pentru tradițiile și valorile culturale ale poporului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 253
În această zi de comemorare și recunoștință, ne plecăm capetele în fața memoriei celor care și-au dat viața în urma atrocităților comise de fasciști. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 231
„Tatăl lui Guguță”, adorabilul scriitor al tuturor copiilor, Spiridon Vangheli, a trecut la cele veșnice. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.06.2024   
Accesări: 273
Dragi orheieni! Duminică, pe 23 iunie, vă invităm să celebrăm împreună bogăția și frumusețea tradițiilor noastre în cadrul paradei portului popular. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 292
Îndrăgitul parc de distracții OrheiLand devine iarăși gazda unei petreceri grandioase. Pe 23 iunie aici se va desfășura un fabulos spectacol în stil hawaiian, iar organizatorii invită toți doritorii să participe la eveniment. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 285
OrheiLand a fost gazda unei sărbători de neuitat - cea a baloanelor de săpun. Sute de copii, însoțiți de părinți și bunei, au petrecut mai multe ore de bucurie și veselie. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 303
Conducerea municipiului Orhei felicită cordial toți lucrătorii medicali și farmaciștii cu ocazia sărbătorii profesionale! Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 302
La 135 de ani de la moartea sa, au depus flori la bustul clasicului poet. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Accesări: 512
Evenimentul a adunat aproximativ 140 de tineri sportivi dedicați și pasionați, pregătiți să își demonstreze abilitățile și să concureze la cel mai înalt nivel. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.06.2024   
Accesări: 400
Parcul de distracții OrheiLand va găzdui sărbătoarea baloanelor de săpun cu o săptămână mai târziu decât era planificat. Spectacolul a fost amânat până pe 15 iunie din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea evenimentului. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 477
Marele geniu rus Alexandr Pușkin a fost omagiat astăzi la Orhei, cu ocazia aniversării a 225 de ani de la naștere. Conducerea municipiului, alături de locuitori, a ținut un minut de reculegere și a depus flori. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 486
Echipa lui Ilan Șor vă invită la un nou mare eveniment la OrheiLand - pe 8 iunie, parcul de distracții va găzdui o petrecere cu bule de săpun care va impresiona pe toată lumea. Evenimentul va începe la ora 16:00 cu un program artistic amplu. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2024   
Accesări: 461
Sezonul estival a fost inaugurat la OrheiLand în prezența a peste 30 de mii de persoane. La ceremonia de deschidere au participat locuitorii OrheiLand și oaspeți din toată țara. Vizitatorii au fost felicitați călduros cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a deschiderii parcului de distracții de către conducerea orașului, raionului și reprezentanții blocului „Victorie”. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2024   
Accesări: 438
Dragi tineri orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2024   
Accesări: 617
Cel mai mare parc de distracții din țară OrheiLand își redeschide iarăși porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.05.2024   
Accesări: 1795
Cel mai mare parc de distracții din Moldova dă startul sezonului estival. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.05.2024   
Accesări: 586
În cadrul unei ceremonii solemne, le-am înmânat diplomele de absolvire și certificatele de onoare. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1631

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Duminică, 30 iunie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 64041   Total ieri: 4403   Total azi: 989