Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Un nou complex de locuințe sociale la Orhei. 500 de lei lunar, fără dobândă
Publicat: 25.07.2018   

Primăria Orhei a demarat lucrările pentru construcția unui nou complex de locuințe sociale, la inițiativa primarului Ilan Șor.

Este vorba de un nou bloc cu două etaje, care va găzdui opt familii, în care cel puțin un membru este angajat în sectorul bugetar. Beneficiarii vor primi locuințele la cele mai avantajoase condiții de pe piață, urmând să achite doar costul locuinței, fără dobândă, ceea ce înseamnă 500 de lei lunar, adică mai puțin decât ar plăti pentru a sta la gazdă.

 

 

La ceremonia de deschidere a lucrărilor a fost prezent primarul orașului Orhei, Ilan Șor, funcționari publici, dar și beneficiarii proiectului social. Apartamentele vor avea o suprafață de 55 de metri pătrați și vor fi date în exploatare în variantă albă, beneficiind de geamuri termopan, ușă la intrare, sistem de căldură autonomă, dar și toate comunicațiile incluse. Potrivit reprezentanților primăriei, lucrările urmează să fie finalizate până în luna noiembrie 2018.

 

Prin intermediul acestui proiect, administrația municipalității, în frunte cu primarul Ilan Șor, își propun să susțină familiile cu venituri reduse, dar și pe tinerii specialiști care activează în sectorul bugetar din oraș.

„Scopul acestui proiect este să motivăm cetățenii noștri să nu plece din orașul Orhei din cauza lipsei de spațiu locativ. Dorim ca tinerii specialiști care activează în sectorul bugetar să poată beneficia de o locuință accesibilă, achitând doar 500 lei lunar și să rămână, acasă, în orașul Orhei”, a declarat Ilan Șor.

 

Amintim că proiectul ”Locuințe Sociale” a fost lansat în luna septembrie 2017, la inițiativa primarului de Orhei, Ilan Șor. Potrivit proiectului, în premieră pentru Republica Moldova, beneficiarii programului vor achita, timp de 35 ani, o rată simbolică de doar 500 lei pentru locuință, fără dobândă.

 

Acest proiect este destinat angajaților din sectorul bugetar și tinerelor familii.

 

Primăria Orhei a elaborat și aprobat un regulament în baza căruia sunt depuse cereri și sunt acordate locuințele sociale. Noile blocuri sunt construite pe un teren de peste 6 mii metri pătrați, amplasat în cartierul Nordic al municipiului Orhei.

Primii 4 beneficiari ai proiectului au primit deja cheile de la noile locuințe în noiembrie anul trecut.

 

În prezent, municipiul Orhei este un oraș exemplu pentru Republica Moldova în implementarea proiectelor sociale, inclusiv asigurarea familiilor tinere și angajaților bugetari cu  locuințe accesibile.

 

Accesări: 5994

Alte Noutăți

Publicat: 30.06.2024   
Accesări: 29
Primăria municipiului Orhei își exprimă condoleanțele familiei defunctului și regretă profund tragedia petrecută în lacul orașului. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Accesări: 227
În numele Primăriei și al tuturor locuitorilor orașului Orhei, exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor maestrului. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 289
Astăzi celebrăm Ziua Portului Popular Moldovenesc – o zi de comemorare și respect pentru tradițiile și valorile culturale ale poporului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 215
Dragi locuitori ai municipiului Orhei! Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 231
„Tatăl lui Guguță”, adorabilul scriitor al tuturor copiilor, Spiridon Vangheli, a trecut la cele veșnice. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 253
În această zi de comemorare și recunoștință, ne plecăm capetele în fața memoriei celor care și-au dat viața în urma atrocităților comise de fasciști. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.06.2024   
Accesări: 273
Dragi orheieni! Duminică, pe 23 iunie, vă invităm să celebrăm împreună bogăția și frumusețea tradițiilor noastre în cadrul paradei portului popular. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 292
Îndrăgitul parc de distracții OrheiLand devine iarăși gazda unei petreceri grandioase. Pe 23 iunie aici se va desfășura un fabulos spectacol în stil hawaiian, iar organizatorii invită toți doritorii să participe la eveniment. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 285
OrheiLand a fost gazda unei sărbători de neuitat - cea a baloanelor de săpun. Sute de copii, însoțiți de părinți și bunei, au petrecut mai multe ore de bucurie și veselie. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 304
Conducerea municipiului Orhei felicită cordial toți lucrătorii medicali și farmaciștii cu ocazia sărbătorii profesionale! Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 302
La 135 de ani de la moartea sa, au depus flori la bustul clasicului poet. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Accesări: 514
Evenimentul a adunat aproximativ 140 de tineri sportivi dedicați și pasionați, pregătiți să își demonstreze abilitățile și să concureze la cel mai înalt nivel. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.06.2024   
Accesări: 400
Parcul de distracții OrheiLand va găzdui sărbătoarea baloanelor de săpun cu o săptămână mai târziu decât era planificat. Spectacolul a fost amânat până pe 15 iunie din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea evenimentului. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 477
Marele geniu rus Alexandr Pușkin a fost omagiat astăzi la Orhei, cu ocazia aniversării a 225 de ani de la naștere. Conducerea municipiului, alături de locuitori, a ținut un minut de reculegere și a depus flori. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 486
Echipa lui Ilan Șor vă invită la un nou mare eveniment la OrheiLand - pe 8 iunie, parcul de distracții va găzdui o petrecere cu bule de săpun care va impresiona pe toată lumea. Evenimentul va începe la ora 16:00 cu un program artistic amplu. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2024   
Accesări: 461
Sezonul estival a fost inaugurat la OrheiLand în prezența a peste 30 de mii de persoane. La ceremonia de deschidere au participat locuitorii OrheiLand și oaspeți din toată țara. Vizitatorii au fost felicitați călduros cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a deschiderii parcului de distracții de către conducerea orașului, raionului și reprezentanții blocului „Victorie”. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2024   
Accesări: 439
Dragi tineri orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2024   
Accesări: 619
Cel mai mare parc de distracții din țară OrheiLand își redeschide iarăși porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.05.2024   
Accesări: 1796
Cel mai mare parc de distracții din Moldova dă startul sezonului estival. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.05.2024   
Accesări: 589
În cadrul unei ceremonii solemne, le-am înmânat diplomele de absolvire și certificatele de onoare. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1631

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Duminică, 30 iunie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 64410   Total ieri: 4403   Total azi: 1358