Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
La Orhei, echipa lui Ilan Șor continuă schimbările, cu drumuri asfaltate și borduri noi
Publicat: 12.05.2021   

Orheiul se transformă în șantier, după ce mai multe artere principale și secundare din oraș au intrat în reparație. Este vorba despre străzile 31 august, Floriilor, Doinei, Șciusev și Alecu Russo.

Cele mai ample lucrări au loc pe strada 31 august, acolo unde a fost deja frezat un strat de asfalt de cinci centimetri, între timp urmând să fie plombate gropile. Ulterior va fi așternut un nou strat de asfalt rece de tip „Slurry Seal”. Potrivit specialiștilor, această procedură are menirea să protejeze straturile inferioare ale asfaltului. 

De asemenea, pe întreaga lungime a străzii, care are aproape doi kilometri, vor fi montate borduri noi. De asemenea, vor fi extinse spațiile verzi, va fi instalat un sistem nou de irigare autonomă și vor fi montate rigole noi de scurgere.

Totodată, au început lucrările de reparație pe mai multe porțiuni ale străzii Floriilor. În total, vor fi reparați peste 1500 de metri pătrați ai acestei artere.

Potrivit autorităților municipale, în acest moment se lucrează pe mai multe străzi concomitent. Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a inspectat șantierul și a reiterat că  autoritățile locale fac tot ce le stă în putință pentru sporirea confortului localnicilor. În plus, spune Verejanu, materialele utilizate pentru reparația drumurilor sunt de calitate înaltă.

„Renovarea drumurilor se numără printre sutele de promisiuni făcute de președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care a declarat că în 2021 vor fi reparate toate drumurile din raionul Orhei și în toate satele conduse de primarii formațiunii. Șantierele reprezintă o dovadă în plus că Partidul „ȘOR” își îndeplinește angajamentele” a mai menționat Pavel Verejanu.

De la preluarea administrării orașului Orhei de către echipa lui Ilan Șor, 80 la sută din drumurile din municipiu au fost reparate.

 


Accesări: 1837

Alte Noutăți

Publicat: 30.06.2024   
Accesări: 29
Primăria municipiului Orhei își exprimă condoleanțele familiei defunctului și regretă profund tragedia petrecută în lacul orașului. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Accesări: 227
În numele Primăriei și al tuturor locuitorilor orașului Orhei, exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor maestrului. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 215
Dragi locuitori ai municipiului Orhei! Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 289
Astăzi celebrăm Ziua Portului Popular Moldovenesc – o zi de comemorare și respect pentru tradițiile și valorile culturale ale poporului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 231
„Tatăl lui Guguță”, adorabilul scriitor al tuturor copiilor, Spiridon Vangheli, a trecut la cele veșnice. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 253
În această zi de comemorare și recunoștință, ne plecăm capetele în fața memoriei celor care și-au dat viața în urma atrocităților comise de fasciști. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.06.2024   
Accesări: 273
Dragi orheieni! Duminică, pe 23 iunie, vă invităm să celebrăm împreună bogăția și frumusețea tradițiilor noastre în cadrul paradei portului popular. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 292
Îndrăgitul parc de distracții OrheiLand devine iarăși gazda unei petreceri grandioase. Pe 23 iunie aici se va desfășura un fabulos spectacol în stil hawaiian, iar organizatorii invită toți doritorii să participe la eveniment. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 285
OrheiLand a fost gazda unei sărbători de neuitat - cea a baloanelor de săpun. Sute de copii, însoțiți de părinți și bunei, au petrecut mai multe ore de bucurie și veselie. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 303
Conducerea municipiului Orhei felicită cordial toți lucrătorii medicali și farmaciștii cu ocazia sărbătorii profesionale! Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 302
La 135 de ani de la moartea sa, au depus flori la bustul clasicului poet. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Accesări: 512
Evenimentul a adunat aproximativ 140 de tineri sportivi dedicați și pasionați, pregătiți să își demonstreze abilitățile și să concureze la cel mai înalt nivel. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.06.2024   
Accesări: 400
Parcul de distracții OrheiLand va găzdui sărbătoarea baloanelor de săpun cu o săptămână mai târziu decât era planificat. Spectacolul a fost amânat până pe 15 iunie din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea evenimentului. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 477
Marele geniu rus Alexandr Pușkin a fost omagiat astăzi la Orhei, cu ocazia aniversării a 225 de ani de la naștere. Conducerea municipiului, alături de locuitori, a ținut un minut de reculegere și a depus flori. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 486
Echipa lui Ilan Șor vă invită la un nou mare eveniment la OrheiLand - pe 8 iunie, parcul de distracții va găzdui o petrecere cu bule de săpun care va impresiona pe toată lumea. Evenimentul va începe la ora 16:00 cu un program artistic amplu. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2024   
Accesări: 461
Sezonul estival a fost inaugurat la OrheiLand în prezența a peste 30 de mii de persoane. La ceremonia de deschidere au participat locuitorii OrheiLand și oaspeți din toată țara. Vizitatorii au fost felicitați călduros cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a deschiderii parcului de distracții de către conducerea orașului, raionului și reprezentanții blocului „Victorie”. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2024   
Accesări: 438
Dragi tineri orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2024   
Accesări: 617
Cel mai mare parc de distracții din țară OrheiLand își redeschide iarăși porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.05.2024   
Accesări: 1795
Cel mai mare parc de distracții din Moldova dă startul sezonului estival. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.05.2024   
Accesări: 586
În cadrul unei ceremonii solemne, le-am înmânat diplomele de absolvire și certificatele de onoare. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1631

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Duminică, 30 iunie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 64050   Total ieri: 4403   Total azi: 998