Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Curățenia de primăvară continuă, la Orhei. Străzile au fost spălate cu șampon și a fost aplicat marcajul rutier
Publicat: 12.04.2022   

Curățenia de primăvară și cea de dinainte de Paște este în toi, la Orhei. Mai multe artere principale din municipiu, inclusiv trotuarele, după ce au fost măturate, sunt spălate cu apă și șampon special.

Ulterior, este aplicat marcajul rutier. Aceasta este o tradiție instituită la inițiativa liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor. 

Oamenii spun că sunt mândri că locuiesc într-un oraș curat și amenajat.

„E curat, e frumos. Primarul nostru este gospodar. Pantofii mei tot albi au rămas, după ce am mers prin oraș”, a spus o locuitoare a orașului Orhei.

„Orașul nostru este foarte frumos și curat, datorită lui Ilan Șor. Nu cred că în alte localități e atât de curat cum e la noi”, a spus un bărbat.

„E frumos, e bine, important e ca această curățenie să fie păstrată, inclusiv de unii tineri care aruncă gunoiul la întâmplare”, a afirmat o femeie din Orhei.

Potrivit inginerului-șef al Întreprinderii Municipale Servicii Comunal-Locative Orhei, Nicanor Pulbere, până la Paște, toate lucrările de curățare și amenajare a drumurilor vor fi gata. 

„Pentru spălarea străzilor, se folosește șampon special, cu ajutorul căruia se dizolvă toată murdăria de pe carosabil și de pe borduri. Cantitatea de apă necesară se stabilește în funcție de mărimea străzii. De obicei, sunt necesare 10-20 de tone de apă și 50 de kilograme de șampon. În ceea ce privește lucrările de aplicare a marcajului rutier, la acestea sunt implicate 15 persoane și cinci autospeciale”, a precizat Nicanor Pulbere.

Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, susține că spălarea străzilor din Orhei a devenit o tradiție. 

„An de an, în mod tradițional, înainte de sărbătorile pascale, spălăm străzile din municipiul Orhei, cu detergenți speciali. În fiecare primăvară, este necesar de îndepărtat sarea folosită ca material antiderapant în timpul iernii. După spălarea străzilor, este aplicat marcajul. Trecerile de pietoni rămân în culorile roșu și alb, iar marcajul de culoare galbenă este destinat transportului public”, a afirmat edilul Pavel Verejanu.

La rândul său, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că un oraș curat oaspeți așteaptă.  

„Înainte de Paște, ca orice gospodar care își face ordine în casă și în curte, administratorii raionului și municipiului Orhei respectă tradiția de a spăla străzile și de a aplica marcajul rutier. Ne pregătim atât pentru sărbătorile pascale, cât și pentru întâmpinarea turiștilor, care vor să viziteze Orheiul. Îi așteptăm în număr cât mai mare”, a declarat Dinu Țurcanu.

Tradiția de spălare a străzilor din Orhei cu șampon a fost instituită în 2018, la inițiativa fostului primar, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, ceea ce a fost o premieră pentru Republica Moldova. 

Sâmbăta trecută, mii de locuitori ai orașului și raionului Orhei, dar și ai capitalei au pornit o nouă acțiune de salubrizare de amploare. Astfel de acțiuni se desfășoară cu regularitate, începând cu anul 2015, de când Ilan Șor a venit la conducerea Orheiului.


Accesări: 1083

Alte Noutăți

Publicat: 30.06.2024   
Accesări: 23
Primăria municipiului Orhei își exprimă condoleanțele familiei defunctului și regretă profund tragedia petrecută în lacul orașului. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Accesări: 225
În numele Primăriei și al tuturor locuitorilor orașului Orhei, exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor maestrului. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 288
Astăzi celebrăm Ziua Portului Popular Moldovenesc – o zi de comemorare și respect pentru tradițiile și valorile culturale ale poporului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 214
Dragi locuitori ai municipiului Orhei! Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 230
„Tatăl lui Guguță”, adorabilul scriitor al tuturor copiilor, Spiridon Vangheli, a trecut la cele veșnice. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 252
În această zi de comemorare și recunoștință, ne plecăm capetele în fața memoriei celor care și-au dat viața în urma atrocităților comise de fasciști. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.06.2024   
Accesări: 272
Dragi orheieni! Duminică, pe 23 iunie, vă invităm să celebrăm împreună bogăția și frumusețea tradițiilor noastre în cadrul paradei portului popular. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 291
Îndrăgitul parc de distracții OrheiLand devine iarăși gazda unei petreceri grandioase. Pe 23 iunie aici se va desfășura un fabulos spectacol în stil hawaiian, iar organizatorii invită toți doritorii să participe la eveniment. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 283
OrheiLand a fost gazda unei sărbători de neuitat - cea a baloanelor de săpun. Sute de copii, însoțiți de părinți și bunei, au petrecut mai multe ore de bucurie și veselie. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 302
Conducerea municipiului Orhei felicită cordial toți lucrătorii medicali și farmaciștii cu ocazia sărbătorii profesionale! Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 301
La 135 de ani de la moartea sa, au depus flori la bustul clasicului poet. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Accesări: 510
Evenimentul a adunat aproximativ 140 de tineri sportivi dedicați și pasionați, pregătiți să își demonstreze abilitățile și să concureze la cel mai înalt nivel. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.06.2024   
Accesări: 398
Parcul de distracții OrheiLand va găzdui sărbătoarea baloanelor de săpun cu o săptămână mai târziu decât era planificat. Spectacolul a fost amânat până pe 15 iunie din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea evenimentului. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 475
Marele geniu rus Alexandr Pușkin a fost omagiat astăzi la Orhei, cu ocazia aniversării a 225 de ani de la naștere. Conducerea municipiului, alături de locuitori, a ținut un minut de reculegere și a depus flori. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 484
Echipa lui Ilan Șor vă invită la un nou mare eveniment la OrheiLand - pe 8 iunie, parcul de distracții va găzdui o petrecere cu bule de săpun care va impresiona pe toată lumea. Evenimentul va începe la ora 16:00 cu un program artistic amplu. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2024   
Accesări: 461
Sezonul estival a fost inaugurat la OrheiLand în prezența a peste 30 de mii de persoane. La ceremonia de deschidere au participat locuitorii OrheiLand și oaspeți din toată țara. Vizitatorii au fost felicitați călduros cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a deschiderii parcului de distracții de către conducerea orașului, raionului și reprezentanții blocului „Victorie”. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2024   
Accesări: 437
Dragi tineri orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2024   
Accesări: 615
Cel mai mare parc de distracții din țară OrheiLand își redeschide iarăși porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.05.2024   
Accesări: 1795
Cel mai mare parc de distracții din Moldova dă startul sezonului estival. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.05.2024   
Accesări: 564
Cel mai mare parc de distracții din țară și regiune OrheiLand își redeschide porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1631

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Duminică, 30 iunie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 67380   Total ieri: 4206   Total azi: 4328