Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Orhei sărbătorește cu fast Ziua Independenței: Fanfare, costume naționale, distracții pentru copii, un târg de artă populară, concert incendiar, legendara C.C. Catch și focuri de artificii
Publicat: 27.08.2023   

Festivități de amploare la Orhei, unde este sărbătorită cu mult fast Ziua Independenței Republicii Moldova. Ceremonia a început de dimineață, la ora 10:00, cu depuneri de flori la monumentul participanților la luptele pentru independență. La ea au participat reprezentanți ai administrației raionale și locale, deputați, consilieri ai Partidului „ȘOR” și veterani.

Sărbătoarea a continuat cu un marș spre scuarul central al orașului Orhei, la care au participat mii de oameni, în port național, cu drapele și stegulețe ale țării. În scuar, lângă monumentul domnitorului Vasile Lupu, a fost instalată o scenă, de pe care oficialii au salutat mulțimea și au rostit discursuri, după ce o fanfară a interpretat imnului de stat al Republicii Moldova.

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a declarat că Republica Moldova este singura din fosta URSS, care și-a consfințit independența prin sânge. „În cei 32 de ani de independență, Republica Moldova a crescut o nouă generație de intelectuali și o nouă elită financiară. Din păcate, nu a reușit să edifice o nouă elită politică, adecvată, care să reprezinte cu adevărat interesele țării. Astăzi, Republica Moldova duce o luptă pentru independența economică. Aceasta este cea mai mare provocare a momentului”, a menționat Dinu Țurcanu.

La rândul său, primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a remarcat că actuala guvernare a devalorizat noțiunea de independență și calcă în picioare valorile naționale. „Vedem asta prin lucrurile care merg prost în țară. Pensionarii nu-și permite să se alimenteze și să se trateze. Vedem cum tinerii pleacă peste hotare. Oare o astfel de independență ne-am dorit? Singurul care a demonstrat cu adevărat independență este Ilan Șor, care a ajutat municipiul Orhei să nu mai stea cu mâna întinsă și să se îndatoreze”, a spus Pavel Verejanu.

Ziua Independenței îi unește pe toți cetățenii Republicii Moldova, inclusiv pe cei plecați peste hotare, a declarat reprezentanta lui Ilan Șor la Orhei, Cristina Cojocari. „Iubirea de țară, patrie și neam este nemărginită. Dorul este cel care ne aduce mai aproape de casă și oamenii dragi. Trăim într-o țară liberă. Avem dreptul să vorbim în limba maternă. Aceste libertăți și drepturi sunt cele mai sacre moșteniri lăsate de străbunii și părinții noștri, care au luptat cu demnitate, verticalitate, până la ultima suflare și merită pe deplin toate onorurile”, a notat Cristina Cojocari.

Deputatul Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu a amintit că independența este unul dintre principalele fundamente democratice pentru orice stat. „Independența trebuie să fie pe toate dimensiunile – și politică, și economică, și socială. Cu regret, constatăm astăzi că guvernarea se subordonează pe deplin ordinelor venite din exterior și toate structurile puterii execută aceste ordine. Poporul oricum își dorește independență, iar asta înseamnă că așa va fi. Suntem convinși că va veni acea zi, când Republica Moldova își va obține independența cu adevărat și toți cetățenii se vor mândri cu faptul că locuiesc în această țară minunată”, a subliniat Vadim Fotescu.

Cu mult entuziasm și aplauze, mulțimea a întâmpinat discursul lui Ilan Șor, care a transmis un mesaj în limba de stat. „Dragi concetățeni, în 32 de ani, politicienii au adus Moldova la sărăcie și dependență totală. Chiar și strănepoții noștri datorează lumii întregi. Eu am posibilități. Voi construi un neam bogat, un neam de moldoveni și nu vom depinde, niciodată, de nimeni”, a promis Ilan Șor.

După miting, participanții s-au încolonat și au mărșăluit spre cel mai mare parc de distracții din țară – OrheiLand. Ei au fost întâmpinați de către noua mascotă a Orheiului - Mr Orhi, care a ajuns la locul evenimentului pe o barcă, fluturând în mâini drapelul național. Întreaga zonă a fost transformată într-un oraș al copilăriei, unde cei mici au avut parte de personaje din basm, dulciuri, concursuri și numeroase distracții. Pentru adulți, are loc un târg al obiectelor făcute de meșterii populari.

Până la ora 17:00, pe scena parcului de distracții vor evolua colective artistice locale, iar seara vor evolua artiști naționali și legendara C.C. Catch, cu un concert incendiar al hiturilor din anii 80. Sărbătoarea se va încheia cu un grandios show al focurilor de artificii.


Accesări: 1322

Alte Noutăți

Publicat: 24.06.2024   
Accesări: 222
În numele Primăriei și al tuturor locuitorilor orașului Orhei, exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor maestrului. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 211
Dragi locuitori ai municipiului Orhei! Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 281
Astăzi celebrăm Ziua Portului Popular Moldovenesc – o zi de comemorare și respect pentru tradițiile și valorile culturale ale poporului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 229
„Tatăl lui Guguță”, adorabilul scriitor al tuturor copiilor, Spiridon Vangheli, a trecut la cele veșnice. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 249
În această zi de comemorare și recunoștință, ne plecăm capetele în fața memoriei celor care și-au dat viața în urma atrocităților comise de fasciști. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.06.2024   
Accesări: 266
Dragi orheieni! Duminică, pe 23 iunie, vă invităm să celebrăm împreună bogăția și frumusețea tradițiilor noastre în cadrul paradei portului popular. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 290
Îndrăgitul parc de distracții OrheiLand devine iarăși gazda unei petreceri grandioase. Pe 23 iunie aici se va desfășura un fabulos spectacol în stil hawaiian, iar organizatorii invită toți doritorii să participe la eveniment. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 280
OrheiLand a fost gazda unei sărbători de neuitat - cea a baloanelor de săpun. Sute de copii, însoțiți de părinți și bunei, au petrecut mai multe ore de bucurie și veselie. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 299
Conducerea municipiului Orhei felicită cordial toți lucrătorii medicali și farmaciștii cu ocazia sărbătorii profesionale! Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 299
La 135 de ani de la moartea sa, au depus flori la bustul clasicului poet. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Accesări: 507
Evenimentul a adunat aproximativ 140 de tineri sportivi dedicați și pasionați, pregătiți să își demonstreze abilitățile și să concureze la cel mai înalt nivel. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.06.2024   
Accesări: 391
Parcul de distracții OrheiLand va găzdui sărbătoarea baloanelor de săpun cu o săptămână mai târziu decât era planificat. Spectacolul a fost amânat până pe 15 iunie din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea evenimentului. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 471
Marele geniu rus Alexandr Pușkin a fost omagiat astăzi la Orhei, cu ocazia aniversării a 225 de ani de la naștere. Conducerea municipiului, alături de locuitori, a ținut un minut de reculegere și a depus flori. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 483
Echipa lui Ilan Șor vă invită la un nou mare eveniment la OrheiLand - pe 8 iunie, parcul de distracții va găzdui o petrecere cu bule de săpun care va impresiona pe toată lumea. Evenimentul va începe la ora 16:00 cu un program artistic amplu. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2024   
Accesări: 455
Sezonul estival a fost inaugurat la OrheiLand în prezența a peste 30 de mii de persoane. La ceremonia de deschidere au participat locuitorii OrheiLand și oaspeți din toată țara. Vizitatorii au fost felicitați călduros cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a deschiderii parcului de distracții de către conducerea orașului, raionului și reprezentanții blocului „Victorie”. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2024   
Accesări: 432
Dragi tineri orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2024   
Accesări: 613
Cel mai mare parc de distracții din țară OrheiLand își redeschide iarăși porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.05.2024   
Accesări: 1792
Cel mai mare parc de distracții din Moldova dă startul sezonului estival. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.05.2024   
Accesări: 580
În cadrul unei ceremonii solemne, le-am înmânat diplomele de absolvire și certificatele de onoare. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.05.2024   
Accesări: 561
Cel mai mare parc de distracții din țară și regiune OrheiLand își redeschide porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1630

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Vineri, 28 iunie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 66479   Total ieri: 4206   Total azi: 3427