Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Ziua Energiei durabile sărbătorită sămbătă la Orhei
Publicat: 22.06.2015   

Sâmbătă 20 iunie 2015, Primăria or. Orhei a organizat un eveniment unic, dedicat Săptămânii Europene a Energiei Durabile 2015 (EUSEW), „Ziua Energiei Durabilă în Orhei” în cadrul „Proiectului demonstrativ general pentru dezvoltarea energetică durabilă din Orhei”. Evenimentul a avut loc în strada Vasile Mahu în fața Primăriei oraşului Orhei, la care au participat Primarul în exerciţiu Vitalie Colun, Managerul de proiecte al Delegaţiei Comisiei UE în Republica Moldova Alexandre Darras, alți parteneri ai Primăriei orașului Orhei.

Săptămâna Energetică și-a propus organizarea unor „Zile ale Energiei”, ce vor consta în acțiuni de promovare a soluțiilor de energie regenerabilă și eficiență energetică. Scopul acestor evenimente este de a răspândi cele mai bune practici și de a inspira idei noi pentru dezvoltarea unui mediu durabil.

La deschiderea evenimentului, Vitalie Colun a declarat, că prin proiectul în cauză se va renova o cazangerie, se va reabilita termică a câteva instituţii publice şi rezidențiale. „Este important ca noi să tindem spre Eficienţă energetică, deoarece peste 5000 de oraşe, care au semnat Convenția Primarilor, tind să minimizeze costurile energetice, emisiile CO2 şi este necesar ca noi să menţinem şi să continuăm aceste iniţiative”. Din spusele dumnealui, acest proiect este cel mai inovativ proiect al oraşului Orhei

La rândul său Alexandre Darras a menţionat că implementarea acestui proiect se va materializa în condiţii mai bune şi anume în costuri mai mici pentru consumatori, respectiv reducerea emisiilor de CO2 în cadrul Proiectului demonstraţional din Orhei.  

După declaraţiile făcute, a urmat un şir de competiţii pentru copii: trucuri cu role, întreceri cu bicicletele, desen pe asfalt. Anterior evenimentului din ziua de 20 iunie 2015 a avut loc concursul de eseuri și desen.

La concursuri s-au înscris copii de diferite vârste. Cei mai activi participanți s-au ales cu premii şi diplome.

Astfel câștigătorii sunt:

Concursul de eseuri

Locul I - Strașnei Grigoria, Colegiul Pedagogic "Vasile Lupu".

Locul II - Margină Victoria, Colegiul Pedagogic "Vasile Lupu".

Locul III - Scripnic Corina, Colegiul Pedagogic "Vasile Lupu".

Concursul de desen

Locul I - Brodesco Doina, Gimnaziul “Ion și Doina Aldea Teodorovici” Orhei.

Locul II - Elevii clasei a V-a LT “Ion Luca Caragiale”, Diriginte Marandiuc Magdalena.

Locul III – Copiii din Grupa mare, Grădinița nr. 8, Educatoare Parvan Silvia și

Garșinshi Ecaterina, Ucrainschi Sandra, Centrul Raional de Creație Tehnică a Elevilor or. Orhei.

Concursul cu patine cu rotile

Locul I – Taran Maria.

Locul II – Taran Ana.

Locul III – Stegărescu Mihaela.

Concursul cu Tura cu bicicleta Fete

Locul I – Perlog Cristina.

Locul II – Ropot Lidiana.

Locul III – Ropot Liliana

Mențiune pentru participare a fost decernată Gașper Vlada.

Concursul cu Tura cu bicicleta Băieți

Locul I – Șambrai Pavel.

Locul II – Perlog Ghenadie.

Locul III – Chirița Sandu.

Concursul de desen pe asfalt

Locul I – Vîrtosu Ana.

Locul II – Ucrainschi Sandra.

Locul III – Sglavuța Irina.

De asemenea Diplomă pentru participare activă în organizarea activităților dedicate “Zilei Energiei Durabile în Orhei” au fost decernate Dlui Veceslav Sîrcovschi, Director al Centrului Raional de Creație Tehnică a Elevilor or. Orhei și Dnei Parascovia Iațco, Profesor de georgrafie la Colegiul Pedagogic "Vasile Lupu".

Echipa de voluntari, care a asistat desfășurarea evenimentelor și distribuirea posterelor, pliantelor și materialelor promoționale de asemenea a fost menționată cu Diplome de participare. Echipa a fost formată din Erhan Alexandru, Digori Parascovia, Bora Alina, Altinal Melisa, Gorea Victoria, Ignatiuc Ariadna, Șerpi Mihaela, Nistor Irina, Negru Ana, Negru Natalia.

În contextul evenimentului organizat în orașul Orhei, în aceeaşi zi, între orele 22.00-23.00, în oraşul Orhei a fost deconectată iluminarea stradală.

Săptămâna Europeană a Energiei Durabile (EUSEW)  a derulat cu un program amplu. În zilele de 15-21 iunie în diferite locații ale țării au avut loc o serie de conferințe și evenimente dedicate eficienței energetice și surselor de energie regenerabile, cu participarea mediului academic și partenerilor de dezvoltare.

Vezi galeria foto

 


Accesări: 3873

Alte Noutăți

Publicat: 24.06.2024   
Accesări: 222
În numele Primăriei și al tuturor locuitorilor orașului Orhei, exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor și prietenilor maestrului. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 211
Dragi locuitori ai municipiului Orhei! Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2024   
Accesări: 281
Astăzi celebrăm Ziua Portului Popular Moldovenesc – o zi de comemorare și respect pentru tradițiile și valorile culturale ale poporului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 249
În această zi de comemorare și recunoștință, ne plecăm capetele în fața memoriei celor care și-au dat viața în urma atrocităților comise de fasciști. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2024   
Accesări: 229
„Tatăl lui Guguță”, adorabilul scriitor al tuturor copiilor, Spiridon Vangheli, a trecut la cele veșnice. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.06.2024   
Accesări: 266
Dragi orheieni! Duminică, pe 23 iunie, vă invităm să celebrăm împreună bogăția și frumusețea tradițiilor noastre în cadrul paradei portului popular. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 290
Îndrăgitul parc de distracții OrheiLand devine iarăși gazda unei petreceri grandioase. Pe 23 iunie aici se va desfășura un fabulos spectacol în stil hawaiian, iar organizatorii invită toți doritorii să participe la eveniment. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Accesări: 280
OrheiLand a fost gazda unei sărbători de neuitat - cea a baloanelor de săpun. Sute de copii, însoțiți de părinți și bunei, au petrecut mai multe ore de bucurie și veselie. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 299
Conducerea municipiului Orhei felicită cordial toți lucrătorii medicali și farmaciștii cu ocazia sărbătorii profesionale! Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2024   
Accesări: 299
La 135 de ani de la moartea sa, au depus flori la bustul clasicului poet. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Accesări: 507
Evenimentul a adunat aproximativ 140 de tineri sportivi dedicați și pasionați, pregătiți să își demonstreze abilitățile și să concureze la cel mai înalt nivel. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.06.2024   
Accesări: 391
Parcul de distracții OrheiLand va găzdui sărbătoarea baloanelor de săpun cu o săptămână mai târziu decât era planificat. Spectacolul a fost amânat până pe 15 iunie din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea evenimentului. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 471
Marele geniu rus Alexandr Pușkin a fost omagiat astăzi la Orhei, cu ocazia aniversării a 225 de ani de la naștere. Conducerea municipiului, alături de locuitori, a ținut un minut de reculegere și a depus flori. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.06.2024   
Accesări: 483
Echipa lui Ilan Șor vă invită la un nou mare eveniment la OrheiLand - pe 8 iunie, parcul de distracții va găzdui o petrecere cu bule de săpun care va impresiona pe toată lumea. Evenimentul va începe la ora 16:00 cu un program artistic amplu. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2024   
Accesări: 455
Sezonul estival a fost inaugurat la OrheiLand în prezența a peste 30 de mii de persoane. La ceremonia de deschidere au participat locuitorii OrheiLand și oaspeți din toată țara. Vizitatorii au fost felicitați călduros cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a deschiderii parcului de distracții de către conducerea orașului, raionului și reprezentanții blocului „Victorie”. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2024   
Accesări: 432
Dragi tineri orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 30.05.2024   
Accesări: 613
Cel mai mare parc de distracții din țară OrheiLand își redeschide iarăși porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.05.2024   
Accesări: 1792
Cel mai mare parc de distracții din Moldova dă startul sezonului estival. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.05.2024   
Accesări: 580
În cadrul unei ceremonii solemne, le-am înmânat diplomele de absolvire și certificatele de onoare. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.05.2024   
Accesări: 561
Cel mai mare parc de distracții din țară și regiune OrheiLand își redeschide porțile, tradițional, de Ziua Internațională a Copiilor, pe 1 iunie. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1630

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Vineri, 28 iunie 2024
© 2024 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 66462   Total ieri: 4206   Total azi: 3410