Ro      Ru

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Ziua Victoriei la Orhei – Iuliana Beregoi, Orchestra de stat, dirijor Gheorghe Mustea și alți artiști emeriți autohtoni
Publicat: 10.05.2017   

Deja al doilea an consecutiv Ziua Victoriei este marcată la Orhei printr-un concert solemn și alte evenimente cultural-artistice. Sărbătoarea a început cu marșul autorităților publice, elevilor, veteranilor și al locuitorii orașului, acompaniat de fanafara Casei de Cultură din Orhei, depuneri de flori, iar spre seară în Parcul Ivanos a fost organizat un concert cu artiști autohtoni.

Participanta concursului „Golos Deti”, Iuliana Beregoi, Orchestra Companiei Teleradio Moldova dirijată artistul poporului Gheorghe Mustea, artistul emerit Igor Himici, precum și alte ansambluri muzicale și de dans au încântat publicul orheian cu melodii de suflet în memoria celor căzuți pe câmpul de luptă.

Parcul Ivanos a fost pregătit special pentru cei în vârstă. Au fost amplasate bănci, astfel încât persoanele în etate să aibă posibilitate să admire concertul până la final.

Momentul culminant au fost piesele cântate de Iuliana Beregoi și artistul emerit Igor Himici, care au susținut un recital împreună cu Orchestra Simfonică a Companiei Teleradio-Moldova, prim-dirijor Gheorghe Mustea.

Prin piesele care au răsunat, interpreții au reușit să trezească emoții de nedescris tuturor celor prezenți, în mod special, veteranilor, care și astăzi își amintesc cu larcimi în ochi de Ziua Victoriei, Ziua Libertății și a Toleranței.

Prin intermediul avocaților, Primarul de Orhei, Ilan Șor a transmis un mesaj de mulțumire și recunoștință veteranilor, care au dat dovadă de patriotism și curaj.

Mai mult, anul acesta, toți veteranii din Orhei au primit câte un ajutor financiar în sumă de 10 mii lei din partea edilului.


Accesări: 7420

Alte Noutăți

Publicat: 12.02.2026   
Accesări: 128
Cu prilejul Zilei Îndrăgostiților, Primăria municipiului Orhei are plăcerea de a vă invita la o seară festivă dedicată iubirii și bucuriei de a fi împreună, organizată în Grădina Publică Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.02.2026   
Accesări: 181
Primăria municipiului Orhei exprimă cele mai profunde condoleanțe familiei îndurerate și celor apropiați pentru pierderea tragică a colegului nostru, Cuculaș Ivan, angajat al Primăriei, care ne-a părăsit în data de 11 februarie 2026. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.02.2026   
Accesări: 319
Astăzi, 10 februarie, la împlinirea a 189 de ani de la trecerea în neființă a marelui poet rus Aleksandr Pușkin, municipiul Orhei i-a adus un omagiu celui care a marcat definitiv destinul literaturii universale prin geniul său creator. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.02.2026   
Accesări: 525
Cu prilejul Zilei de naștere, vă adresăm cele mai sincere felicitări și gânduri alese, stimate domnule Avelin Tabarcea. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.01.2026   
Accesări: 1922
Ziua de 27 ianuarie este o zi a memoriei, a durerii și a responsabilității morale. Este ziua în care omenirea își amintește eliberarea lagărelor de concentrare naziste și una dintre cele mai întunecate pagini ale istoriei – Holocaustul, în care peste 6 milioane de evrei au fost uciși de regimul nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.01.2026   
Accesări: 2042
Primăria municipiului Orhei informează cetățenii că, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului municipal din 21 ianuarie 2026, a fost aprobat proiectul de decizie privind actualizarea tarifelor pentru prestarea serviciilor publice de gospodărie comunală de colectare, transportare și nivelare a deșeurilor municipale, concomitent cu instituirea unui mecanism de compensare a tarifelor pentru populație din bugetul municipal. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.01.2026   
Accesări: 2062
La data de 21 ianuarie 2026 a avut loc ședința ordinară a Consiliului municipal Orhei, în cadrul căreia consilierii municipali au examinat și aprobat 31 de chestiuni incluse pe ordinea de zi, orientate spre dezvoltarea municipiului, susținerea socială a cetățenilor și buna funcționare a instituțiilor publice. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.01.2026   
Accesări: 2565
Pe 18 ianuarie, ne plecăm frunțile în fața memoriei lui Grigore Vieru – poet al neamului, al limbii și al dorului. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.01.2026   
Accesări: 2787
Astăzi, 15 ianuarie, în Republica Moldova este celebrată Ziua Culturii Naționale, prilej cu care se marchează și împlinirea a 176 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu – simbol al identității noastre culturale. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.01.2026   
Accesări: 2783
Primăria municipiului Orhei informează cetățenii că, în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile și al ninsorilor abundente, circulația rutieră pe teritoriul municipiului este îngreunată, iar pe unele artere se înregistrează trafic dificil. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.01.2026   
Accesări: 2533
Primăria municipiului Orhei adresează tuturor locuitorilor orașului cele mai calde și sincere urări cu ocazia sărbătorii Crăciunului – un timp al bucuriei, al regăsirii și al luminii care ne unește. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.12.2025   
Accesări: 3341
Dragi locuitori ai municipiului Orhei, Citeşte mai mult...
Publicat: 29.12.2025   
Accesări: 3339
La data de 28 decembrie, viceprimarul municipiului Orhei dna Anastasia ȚURCAN, a participat la slujba arhierească oficiată la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Orhei, eveniment religios de o deosebită importanță spirituală, prilejuit de aniversarea a 15 ani de arhierie ai Înaltpreasfințitului Arhiepiscop de Edineț și Briceni, Nicodim. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.12.2025   
Accesări: 3413
Astăzi a avut loc redeschiderea oficială a Instituției Publice de Educație Timpurie nr. 8 „Vîntuleț”, după finalizarea lucrărilor ample de reparație capitală și modernizare, demarate în luna iulie a anului curent. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.12.2025   
Accesări: 4154
Stimați locuitori și oaspeți ai municipiului Orhei, Citeşte mai mult...
Publicat: 24.12.2025   
Accesări: 3770
Crăciunul aduce cu sine tradiții, arome îmbietoare și lucruri create cu suflet, care ne apropie și ne reamintesc bucuria de a dărui. În acest spirit, vă invităm să participați la Târgul de Crăciun, un eveniment dedicat obiceiurilor frumoase. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.12.2025   
Accesări: 3889
Primăria municipiului Orhei își reconfirmă angajamentul față de comunitate prin păstrarea tradițiilor consolidate de-a lungul anilor și prin dezvoltarea constantă a proiectelor sociale menite să susțină familiile și cetățenii orașului. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.12.2025   
Accesări: 3696
În scopul susținerii și promovării agenților economici locali și a meșterilor populari, în municipiul Orhei se desfășoară Târgul de Crăciun, un eveniment dedicat spiritului sărbătorilor de iarnă, tradițiilor autentice și produselor realizate cu pasiune. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.12.2025   
Accesări: 4091
La data de 10 decembrie 2025 a avut loc ședința ordinară a Consiliului municipal Orhei, în cadrul căreia au fost examinate și aprobate 32 de chestiuni incluse pe ordinea de zi. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.12.2025   
Accesări: 4030
În seara zilei de 13 decembrie, în Piața Vasile Lupu a avut loc ceremonia oficială de inaugurare a Pomului de Crăciun – un eveniment de suflet care a adunat comunitatea în jurul luminii, tradiției și spiritului sărbătorilor de iarnă. Atmosfera festivă creată a adus emoție și bucurie tuturor celor prezenți, marcând simbolic începutul celei mai frumoase perioade a anului. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1767

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Joi, 12 februarie 2026
© 2026 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 64332   Total ieri: 4028   Total azi: 1280