Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Raionul Orhei va găzdui desfășurarea Campionatului Republicii Moldova la Orientare Sportivă
Publicat: 02.04.2022   

Campionatul Republicii Moldova la Orientare Sportivă, ediția anului 2022 se va desfășura în raionul Orhei. Capacitățile celor peste 200 de sportivi vor fi puse la grea încercare pe traseele improvizate în raza municipiului Orhei, iar o parte a orașului, inclusive Parcul municipal „IVANOS” va servi drept poligon de prezentare a pregătirii fizice și a abilităților fiecărui participant în orientare sportivă folosind în acest sens doar harta şi busola pentru a trece traseele pline de obstacole.

Competiția va întruni participanți din mai multe raioane ale țării, de diferite vârste și constă în parcurgerea unui traseu, pe un teren necunoscut, în cel mai scurt timp. Sportivul își va alege ruta între posturile de control, iar cu ajutorul hărţii şi a busolei trebuie să se orienteze corect, luând decizii rapide pentru a nu fi întrecut de concurenți.
Ținând cont de faptul că mâine, 03 aprilie 2022, va fi dat start competiției într-o atmosferă solemnă, toți doritorii de a susține sportivii și de a se familiariza cu acest gen de sport sunt invitați la orele 10:30, în Parcul „Ivanos” din municipiul Orhei. Intrarea este gratuită și binevenită pentru fiecare oaspete și locuitor al municipiului și raionului Orhei, inclusiv a reprezentanților instituțiilor media care vor dori să mediatizeze evenimentul.

 


Accesări: 436

Alte Noutăți

Publicat: 20.03.2023   
Accesări: 76
În scopul executării lucrărilor de amenajare, curățenie sanitară, înverzirea spațiilor verzi precum și de evacuare a deșeurilor menajere acumulate pe teritoriul municipiului, în perioada 17 martie 2023 - 17 mai 2023, este organizată Campania de primăvară privind salubrizarea și amenajarea orașului. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.03.2023   
Accesări: 238
Astăzi, au fost acordate suporturi unice monetare locuitorilor municipiului Orhei pentru depășirea situațiilor de dificultate și pentru prevenirea excluziunii sociale. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.03.2023   
Accesări: 164
Astăzi, echipa Programului EU4Moldova: Regiuni cheie și reprezentanții autorităților publice locale ale municipiilor Cahul și Ungheni au participat la o vizită de studiu la Primăria municipiului Orhei. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.03.2023   
Accesări: 143
Astăzi, 8 Martie, conducerea raionului și municipiului Orhei în frunte cu Dinu Țurcanu, Președintele Raionului Orhei și Pavel Verejanu, Primarul municipiului Orhei, a distribuit mii de Lalele tuturor doamnelor și domnițelor întâlnite în cale oferind odată cu florile și urări de multă sănătate, pace și belșug! Citeşte mai mult...
Publicat: 08.03.2023   
Accesări: 151
Doamnele și domnișoarele din cadrul Primăriei Municipiului Orhei și Consiliul Raional Orhei, precum și angajatele instituțiilor preșcolare și alte întreprinderi municipale au fost plăcut surprinse în acest an printr-un eveniment dedicat absolut pentru ele, iar in loc de actori au fost chiar bărbații din instituție. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.03.2023   
Accesări: 113
Stimate Doamne și Domnișoare! Cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii am deosebită onoare să Vă adresez cele mai sincere felicitări și urări de sănătate, prosperitate și reușite pe plan personal și profesional. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.03.2023   
Accesări: 87
Tradițional, în fiecare primăvară sunt plantate flori în parcuri și în răzoarele din centrul și de pe marginea principalelor artere ale orașului, fiind organizate sistematic și acțiuni de înverzire a localității. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.03.2023   
Accesări: 122
Mult Stimate ex Primar, Cetățean de onoare al Orheiului, Domnule ILAN ȘOR! Citeşte mai mult...
Publicat: 03.03.2023   
Accesări: 219
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, conducerea raionului și municipiului Orhei Vă invită la un concert excepțional. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.03.2023   
Accesări: 164
Locuitorii orașului Orhei și oaspeții municipiului, dar și ai raionului Orhei au fost surprinși într-un mod plăcut, astăzi, cu ocazia venirii primăverii. Trecătorii au primit în dar ilustrații și câte un mărțișor din partea echipei Partidului „ȘOR”, precum și urări de bine. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.03.2023   
Accesări: 110
Dragi Orheieni, Citeşte mai mult...
Publicat: 28.02.2023   
Accesări: 117
Tradițiile neamului strămoșesc au fost și rămân promovate cu demnitate în raionul și municipiul Orhei! Citeşte mai mult...
Publicat: 23.02.2023   
Accesări: 707
Dragobetele – sărbătoarea dragostei! Citeşte mai mult...
Publicat: 17.02.2023   
Accesări: 164
La data de 14 februarie 2023, la Muzeul de Istorie și Etnografie Orhei a avut loc inaugurarea expoziției permanente cu genericul „Patrimoniul Preistoric Orheian”. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.02.2023   
Accesări: 351
Ziua comemorării eroilor căzuți în războiul din Afganistan, marcată an de an la data de 15 februarie, reprezintă prilejul de a aduce un profund omagiu și de a evoca sacrificiul ostașilor care și-au pierdut viața în sângerosul război, pe pământ străin. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.02.2023   
Accesări: 160
La inițiativa lui Ilan Șor, la Orhei, a fost organizat un concert cu ocazia Zilei Îndrăgostiților. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.02.2023   
Accesări: 172
Astăzi se împlinesc 186 de ani de la moartea marelui poet Aleksandr Pușkin – considerat cel mai mare poet rus și fondator al literaturii ruse moderne. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.02.2023   
Accesări: 230
Primăria Municipiului Orhei, în parteneriat cu Consiliul Raional Orhei și Centrul Raional de Cultură „Andrei Suruceanu”, la data de 14 februarie, de ziua internațională a dragostei, vin să aducă în dar tuturor orheienilor și oaspeților noștri dragi – un spectacol muzical cu prestația artiștilor autohtoni! Citeşte mai mult...
Publicat: 28.01.2023   
Accesări: 295
27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Ce este Holocaustul? Citeşte mai mult...
Publicat: 27.01.2023   
Accesări: 435
Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, solicită Guvernului să transmită autogările din țară în proprietatea și gestiunea autorităților publice locale. Solicitarea edilului vine după nenumărate acuzații din partea oamenilor, care se plâng că autogara din Orhei, dar și terenul din prejma acesteia, care se află în gestiunea statului, sunt într-o stare deplorabilă, iar siguranța călătorilor este în pericol. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1403

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Duminică, 26 martie 2023
© 2023 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 63080   Total ieri: 851   Total azi: 28