Primăria municipiului Orhei inițiază începând cu data de 17.11.2023 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei „Cu privire la încheierea contractului de comodat”.
Scopul proiectului este încheierea contractului de comodat între Primăria municipiului Orhei și Asociației Obștești ,,Uniunea Veteranilor Războiului din Afganistan pe raionul Orhei”.
Necesitatea elaborării şi aprobării proiectului de decizie este transmiterea în comodat a încăperii cu suprafața totală de 42,4 m2 din construcția cu nr. cadastral 6401402.396.01, situată în mun. Orhei, str. Vasile Mahu, nr. 141 cu suprafața de 152 m2.
Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt îmbunătățirea condițiilor de activitate Asociației Obștești,, Uniunea Veteranilor Războiului din Afganistan pe raionul Orhei”, totodată având în vedere scopul acestei asociații, de a proteja și reabilita veteranii de război, invalizii și văduvele, educarea militar-patriotică a tinerii generații în susținerea Neamului, Țării care activează în scopul protecției sociale, prevenirii și depășirii conflictelor civile, sociale, entice și religioase.
Proiectul de decizie al Consiliului municipal Orhei este elaborat în conformitate cu: art. 14 alin.(2) lit.b) şi lit.d) din Legea privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006, art.859-866 din Codul Civil al Republicii Moldova, art.4 alin.(l) lit.g) din Legea privind descentralizarea administrativă nr.435-XVI din 28.12.2006; art.8 alin.(4), din Legea privind proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523 din 16.07.1999; art.13,art.21 din Legea nr.86 cu privire la organizațiile necomerciale din 11.06.2020 art.9 al Regulamentului cu privire la modul de transmitere a bunurilor proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.901 din 31.12.2015.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până la data de 07.12.2023, pe adresa electronică: micaliuco@bk.ru, la numărul de telefon 0 (235) 22767 sau la sediul Primăriei municipiului Orhei: mun.Orhei, str.Vasile Mahu,160, bir.307.
Proiectul deciziei „Cu privire la încheierea contractului de comodat” și nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială www.orhei.md sau la sediul instituției situată pe adresa: mun. Orhei, str. Vasile Mahu,160.