Primăria municipiului Orhei inițiază începând cu data de 22.02.2024 consultarea publică a proiectului de decizie a Consiliului municipal Orhei ”Cu privire la acordarea ajutorului material din Fondul de Rezervă al municipiului Orhei”.
Scopul proiectului este acordarea ajutorului financiar unic persoanelor socialmente vulnerabile.
Necesitatea elaborării şi aprobării proiectului de decizie sunt cerereile cetățenilor din municipiul Orhei depuse la CIPS, care solicită acordarea ajutorului material în legătură cu starea grea financiară, probleme de sănătate, etc., fiind examinate în cadrul Comisiei pentru examinarea cererilor de alocare a mijloacelor financiare din Fondul de Rezervă al Consiliului municipal Orhei.
Prevederile de bază ale proiectului sunt acordarea ajutorului financiar unic persoanelor socialmente vulnerabile.
Beneficiarii proiectului de decizie sunt cetățenii municipiului Orhei socialmente vulnerabili.
Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sunt acordarea ajutorului financiar unic persoanelor socialmente vulnerabile.
Impactul estimat al proiectului de decizie este susținerea financiară a persoanelor socialmente vulnerabile în contextul crizelor actuale.
Proiectul de decizie al Consiliului municipal Orhei este elaborat în conformitate cu: art.10, art.118-121, art.126-128 din Codul Administrativ al Republicii Moldova nr.116 din 19.07.2018; art.14 alin.(2) lit.n1), art.40 alin.(2) lit.a) din Legea privind administrația publică locală nr.436-XVI din 28.12.2006; art.33 lit.i) din Legea nr.397-XV din 16.10.2003 privind finanțele publice locale; art.8-13 și art.15 ale Legii privind transparența în procesul decizional nr.239 din 13.11.2008; art.37 alin.(1) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25.07.2014; Decizia nr.16.10 din 11.12.2023 "Cu privire la aprobarea bugetului municipiului Orhei pentru anul 2024 în lectura a doua"; titlul II, pct.3, titlul III, pct.(9) și pct.(13.6) din Regulamentul privind modul de constituire și utilizare a mijloacelor Fondului de Rezervă al municipiului Orhei aprobat prin Decizia Consiliului municipal Orhei nr.2.3 din 05.03.202.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie supus consultării publice pot fi expediate până pe data de 13.03.2024 pe adresa electronică: valentinadontu.st88@mail.ru, la numărul de telefon 069422246 sau la sediul Primăriei municipiului Orhei: mun.Orhei, str.Vasile Mahu,160.
Proiectul deciziei “Cu privire la acordarea ajutorului material din Fondul de Rezervă al municipiului Orhei” și nota informativă sunt disponibile pe pagina web oficială www.orhei.md sau la sediul instituției situată pe adresa: mun. Orhei, str. Vasile Mahu,160.