Ro      Ru

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
De Paște, Orheiul a devenit cel mai luminos oraș din țară
Publicat: 06.04.2018   

Unul dintre cele mai grandioase proiecte inițiate în municipiul Orhei a fost încheiat cu succes! Orheiul a devenit cel mai iluminat oraș din Republica Moldova, dar și din regiune, iar asta a fost posibil grație programului de modernizare și iluminare stradală a municipiului.

Astfel, în ajunul sărbătorilor Pascale, Primăria municipiului Orhei a dat în exploatare etapa finală a proiectului de iluminare stradală.

Programul de modernizare a iluminatului urban a asigurat acoperirea completă a străzilor orașului, trotuarelor și curților cu sisteme de iluminare pe timp de noapte, care a fost implementat în mai multe etape.

Peste 750 de piloni de iluminat, zeci de kilometri de cablu nou, peste 2800 de lămpi LED economice moderne, precum și echipamentul necesar, au fost înlocuite sau instalate din nou în oraș, în doar câteva luni de zile de la lansarea acestui program.

Potrivit primarului Ilan ȘOR, Orhei, astăzi, este cel mai luminos oraș din țară. “Cu siguranță, iluminarea reprezintă una dintre cele mai importante misiuni ale Primăriei. Iluminarea reprezintă atât siguranță, cât și frumusețea orașului, dar și multe alte aspecte. Astăzi, finalizăm cea de-a treia etapă a iluminării stradale, care include instalarea a peste 750 de unităţi de iluminare. Acest lucru reprezintă o mândrie pentru noi și o siguranță pentru orășeni”  – a declarat Ilan ȘOR.

Reamintim, că pe lângă iluminarea completă a străzilor, care a fost încheiată recent, primăria a instalat sisteme de iluminare modernă și a trotuarelor, ale celor mai periculoase treceri pietonale, precum și ale curților caselor cu mai multe etaje.

În prezent, Orhei este lider între orașele țării cu privire la implementarea propriilor proiecte de infrastructură, unul dintre care este și proiectul de iluminare completă a orașului pe timp de noapte.

 

 


Accesări: 9454

Alte Noutăți

Publicat: 11.10.2026   
Accesări: 511
Unele seri trec, dar emoțiile lor rămân mult timp în amintire. Așa a fost și seara de 10 octombrie 2026, când municipiul Orhei a devenit locul unei întâlniri deosebite între muzică, oameni și amintiri, odată cu concertul aniversar al îndrăgitei formații „Gândul Mâței”. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.10.2026   
Accesări: 718
Astăzi, 9 octombrie 2026, în sectorul Nistreana al municipiului Orhei, a avut loc deschiderea oficială a străzii Lăcrămioarelor, după finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere. Citeşte mai mult...
Publicat: 09.10.2026   
Accesări: 576
Orheiul are o istorie care se citește nu doar în clădirile și monumentele păstrate până astăzi, ci și în vechile hărți, documentele de arhivă și vestigiile ascunse sub străzile orașului. Fiecare mărturie a trecutului ne ajută să înțelegem mai bine cum s-a format și a evoluat localitatea, dar și cât de important este să protejăm ceea ce am moștenit. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.10.2026   
Accesări: 833
Astăzi, 5 octombrie, de Ziua Profesorului și Ziua Mondială a Educației, Primăria municipiului Orhei a fost alături de cadrele didactice și angajații instituțiilor publice de învățământ subordonate municipalității – grădinițele, Școala de Muzică și Școala de Arte. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.10.2026   
Accesări: 848
Există profesii care construiesc lucruri, profesii care vindecă și profesii care schimbă destine. A fi profesor înseamnă, înainte de toate, a contribui la formarea omului. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.10.2026   
Accesări: 872
În fiecare toamnă, pământul își întoarce darurile către cei care l-au muncit cu răbdare. Ziua Națională a Vinului este despre aceste roade, dar mai ales despre oamenii din spatele lor – viticultori, agricultori, producători și gospodari care duc mai departe tradiții păstrate de generații. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.10.2026   
Accesări: 887
Primăria municipiului Orhei analizează un nou concept privind construirea, pe amplasamentul actualului Centru de plasament, a unui adăpost complet nou, adaptat necesităților reale ale municipiului și cerințelor actuale privind bunăstarea animalelor. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.10.2026   
Accesări: 1063
Toamna are un farmec aparte la Orhei. Este anotimpul roadelor bogate, al tradițiilor păstrate cu grijă și al bucuriei de a ne aduna împreună în jurul valorilor care ne definesc. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.10.2026   
Accesări: 763
La 1 octombrie, de Ziua Internațională a Muzicii, la Școala de Muzică pentru Copii „Gheorghe Lupoi” din municipiul Orhei a avut loc un concert festiv, un eveniment care a adus împreună profesori, elevi, părinți și iubitori ai artei. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.10.2026   
Accesări: 674
Există oameni care poartă în suflet timpul nu ca pe o povară, ci ca pe o comoară. În anii lor se adună amintiri, încercări depășite, bucurii împărtășite și acea înțelepciune pe care numai viața o poate dărui. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.09.2026   
Accesări: 1660
Astăzi, 25 septembrie 2026, a avut loc ședința Consiliului municipal Orhei, în cadrul căreia consilierii municipali au examinat și aprobat noul tarif pentru transportul public local. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.09.2026   
Accesări: 1470
Astăzi, 24 septembrie 2026, la Primăria municipiului Orhei s-a desfășurat atelierul de lucru „Biodiversitatea urbană sub impactul presiunilor și amenințărilor de mediu – abordări ecosistemice și de securitate ecologică”, organizat în colaborare cu Institutul de Ecologie și Geografie al Universității de Stat din Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.09.2026   
Accesări: 5499
Astăzi, 3 septembrie 2026, de Ziua Armatei Naționale, la Orhei a avut loc o ceremonie solemnă de sfințire a plăcilor comemorative cu chipurile eroilor din raionul Orhei, căzuți în Războiul din Afganistan și în Războiul pentru Apărarea Independenței și Integrității Teritoriale a Republicii Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.08.2026   
Accesări: 5034
Astăzi, 31 august, Republica Moldova celebrează Sărbătoarea Națională „Limba Noastră” – o zi dedicată uneia dintre cele mai de preț comori ale neamului nostru: limba română. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.08.2026   
Accesări: 6695
Ziua de 27 august 2026 a adunat la Orhei mii de oameni într-o atmosferă de sărbătoare, recunoștință și mândrie națională. Cu prilejul celei de-a 35-a aniversări de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, municipiul Orhei a găzduit un amplu program de manifestări solemne și cultural-artistice, care s-a desfășurat pe parcursul întregii zile. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.08.2026   
Accesări: 6571
Astăzi celebrăm 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova – 35 de ani în care țara noastră și-a scris propria istorie, a trecut prin încercări, a crescut și a continuat să privească înainte cu speranță. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.08.2026   
Accesări: 7084
Astăzi, 26 august 2026, la inițiativa primarului municipiului Orhei, Ramiz Ansarov, au fost organizate dezbateri publice privind tariful pentru transportul public local, oferind cetățenilor posibilitatea de a-și exprima direct opiniile, propunerile și recomandările asupra proiectului de decizie. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.08.2026   
Accesări: 7497
În perioada 25–29 septembrie, ringul instalat pe terenul de vară al Școlii Sportive din Orhei reunește unii dintre cei mai promițători pugiliști din țară. În aceste zile se desfășoară Campionatul Moldovei la box pentru juniorii U17, precum și, în premieră, Campionatul Moldovei la box feminin pentru toate categoriile de vârstă. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.08.2026   
Accesări: 8834
35 de ani de Independență. 35 de ani de istorie, libertate și speranță. O zi care ne aduce împreună sub aceleași culori și în jurul acelorași valori. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.08.2026   
Accesări: 7441
Primarul municipiului Orhei, Ramiz Ansarov, a felicitat-o pe Iuliana Beregoi, una dintre cele mai cunoscute tinere artiste din Republica Moldova și originară din Orhei, pentru performanța remarcabilă obținută la primul său ultramaraton, în cadrul competiției 2x2 Race. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1892

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Luni, 12 octombrie 2026
© 2026 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: --63052   Total ieri: 0   Total azi: --