La Orhei a fost dată în exploatare, după ample lucrări de renovare, strada Codreanca.
Este a patra arteră secundară din localitate renovată în ultimele săptămâni de echipa lui Ilan Șor din Orhei, chiar dacă acestea, conform planului de reabilitare a infrastructurii rutiere, urmau să fie renovate abia anul viitor. Autoritățile din Orhei au decis și deschiderea unei rute de transport public pe str. Codreanca.
Pe o lungime de aproape 600 de metri, pe str. Codreanca, care nu fusese reparată capital de peste 50 de ani, a fost turnat asfalt fierbinte pe o suprafață de 3410 metru pătrați. Inaugurarea străzii după renovare a fost o adevărată sărbătoare – mulți dintre cei care au venit la ceremonie erau îmbrăcați în straie naționale.
Primarul de Orhei, Pavel Verejanu, a afirmat că autoritățile locale fac totul pentru sporirea confortului urban.
„Cele începute de Ilan Șor în 2015 continuă și astăzi, așa cum am promis în campaniile electorale. Muncim continuu și vrem ca să vă simțiți bine, ne dorim să continue proiectele lui Ilan Șor”, a spus edilul.
Pavel Verejanu a anunțat că pe str. Codreanca s-a hotărât deschiderea unei rute de transport public, decizia autorităților locale fiind salutată de către localnici. Strada nu va mai fi inundată după precipitații, deoarece aici au fost făcute lucrări de rigolă pe aproape jumătate de kilometru, astfel că evacuarea apelor pluviale este asigurată.
Cu felicitări a venit și Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei. „Este încă un prilej de mândrie pentru Orhei, este emoționant să participi la astfel de evenimente. Vă mulțumim pentru răbdare și înțelepciunea de care dați dovadă”, a spus șeful raionului Orhei.
Acum două săptămâni, în orașul Orhei au fost date în exploatare alte trei străzi secundare. Asta chiar dacă renovarea lor era planificată pentru 2021.
Precizăm că, în acest an, echipa lui Ilan Șor din Primăria Orhei a renovat toate străzile principale din municipiu. Lucrările au demarat în luna mai și au finalizat la sfârșitul verii. În ultimii cinci ani, din momentul venirii la putere în Orhei a echipei lui Ilan Șor, investițiile bugetare locale în proiecte de reabilitare a infrastructurii rutiere au crescut de cinci ori. Toate lucrările sunt realizate de o întreprindere municipală de profil, ceea ce permite economisirea surselor bugetare cu până la 30%.