Ro      Ru

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Program de sărbătoare la Orhei, dedicat împlinirii a 30 de ani de independență a Republicii Moldova
Publicat: 26.08.2021   

În 27 august, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de independență a Republicii Moldova, vor fi organizate mai multe evenimente, la Orhei. Toți locuitorii și oaspeții municipiului și raionului sunt așteptați, între orele 11:00 și 17:00, pentru a sărbători cum se cuvine ziua națională a țării noastre, dar cu respectarea măsurilor antiepidemice. Programul evenimentelor include tradiționalul marș și depunerile de flori prilejuite de Ziua Independenței, precum și un concert la care vor evolua interpreți autohtoni îndrăgiți.

Așadar, la ora 11:00, va începe tradiționalul marș solemn, la care participanții se vor îndrepta, în acorduri de fanfară, spre Monumentul eroilor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova din 1991-1992. Acolo, oficialii și cei prezenți vor depune flori și vor fi ține discursuri. De asemenea, vor fi lansați mai mulți porumbei, care reprezintă simbolul păcii. 
 
Având în vedere evoluția nefavorabilă a pandemiei de coronavirus, creșterea numărului de cazuri de infectare și agravarea acestora și ținând cont de hotărârea Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică din 23 august, care stabilește un program redus pentru festivitățile dedicate Zilei Independenței, concertul aniversar va avea loc între orele 12:00 și 17:00, în parcul de distracții „Orheiland”. În cadrul acestuia, vor evolua colectivele artistice din raionul Orhei. Pe scenă va urca și renumita interpretă de muzică populară Doina Sulac, precum și Orchestra „Moldovlaska”, care vor încânta publicul cu melodiile lor.
 
Evenimentele dedicate Zilei Independenței vor culmina cu focuri de artificii, care vor fi lansate la ora 21:00, la câteva ore de la încheierea programului festiv. 
 
Tot cu ocazia Zilei Independenței, orașul Orhei va fi gazda Campionatului Republicii Moldova de ciclism pe șosea, pentru al doilea an. 
 
Evenimentul se va desfășura în perioada 27, 28 și 29 august și va întruni peste 100 de participanți din întreaga țară, mai exact din municipiile Chișinău, Bălți, Orhei, Tighina, Tiraspol și din raionul Dubăsari. 
 
Menționăm faptul că, în contextul desfășurării evenimentelor consacrate Zilei Independenței Republicii Moldova, dar și Campionatului Republicii Moldova de ciclism pe șosea, cu scopul asigurării ordinii publice și a securității participanților la manifestații, traficul rutier din unele zone ale orașului va fi restricționat. 
 
Toți cei prezenți la evenimentele dedicate zilei naționale sunt rugați să respecte măsurile anti-COVID-19, să păstreze distanța de minimum un metru și să poarte măști de protecție.

Accesări: 2609

Alte Noutăți

Publicat: 06.07.2025   
Accesări: 820
În popularul parc de distracții OrheiLand, cu ocazia Zilei Sportului, a avut loc un adevărat festival al competițiilor, emoțiilor și bucuriei asociate odihnei active. Pentru vizitatori a fost pregătit un program de divertisment variat, care a subliniat spiritul de echipă și talentul. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.07.2025   
Accesări: 1258
Primăria Orhei aduce un omagiu acestei personalități istorice excepționale, care, prin viziunea, credința și forța sa, a determinat destinul poporului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.06.2025   
Accesări: 1439
Cea de-a 10-a ediție a Paradei portului popular „Mândru-i portul orheian” a reunit zeci de colective artistice și sute de participanți în straie tradiționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.06.2025   
Accesări: 1388
Pe toată durata verii, OrheiLand găzduiește spectacole uimitoare ale Circului Fantasy. În fiecare zi, artiști talentați prezintă acrobații aeriene uluitoare, jonglerii captivante, numere de echilibristică și scenete amuzante cu clovni. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.06.2025   
Accesări: 1337
Municipiul Orhei va sărbători spectaculos și impresionant Ziua Națională a Portului Popular, duminică, 29 iunie. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2025   
Accesări: 1538
Cu ocazia sărbătorii profesionale, Primăria municipiului Orhei exprimă mulțumiri tuturor celor care servesc societatea cu onestitate și conștiinciozitate, asigurând stabilitatea, ordinea și funcționarea neîntreruptă a structurilor de stat. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2025   
Accesări: 1339
Ziua Suveranității – un prilej important de a reflecta asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat libertatea poporului: dreptul de a-și decide singur soarta, de a-și păstra identitatea, cultura și valorile fără constrângeri externe. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2025   
Accesări: 1405
Publicat: 15.06.2025   
Accesări: 1675
Cu ocazia Zilei Lucrătorului Medical și al Farmacistului, Primăria Orhei adresează sincere felicitări și exprimă recunoștință profundă tuturor celor care își dedică viața îngrijirii și protejării sănătății oamenilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.06.2025   
Accesări: 1873
Dar el continuă să trăiască prin creația sa literară neprețuită – un testament cultural care reflectă originalitatea și aspirațiile poporului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.06.2025   
Accesări: 2483
250 de locuitori ai municipiului Orhei au primit ajutor financiar din partea primăriei. Printre beneficiari - persoane aflate în situații dificile de viață sau cu dizabilități, familii vulnerabile și pensionari. În acest scop, din fondul de rezervă au fost alocați peste 323 de mii de lei. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.06.2025   
Accesări: 2605
În Orhei, lumea basmelor a prins din nou viață – mult așteptatul circ Fantasy a revenit în parcul de distracții OrheiLand. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.06.2025   
Accesări: 2496
Cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova – OrheiLand – a deschis sezonul estival de Ziua Internațională a Copilului. Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2025   
Accesări: 2640
Stimați elevi și absolvenți! Vă felicităm cu prilejul absolvirii anului școlar! Citeşte mai mult...
Publicat: 27.05.2025   
Accesări: 3949
Vara începe cu bucurie și magie – toate acestea la OrheiLand! Pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, parcul de distracții favorit își va deschide din nou porțile pentru oaspeții din întreaga țară. Evenimentul festiv „Întâmpinăm vara împreună la OrheiLand” promite o adevărată explozie de impresii – de dimineață și până seara târziu. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.05.2025   
Accesări: 2892
OrheiLand, cel mai vibrant parc de distracții din Moldova, va deschide sezonul estival pe 1 iunie. Oaspeții sunt așteptați cu voie bună și dispoziție excelentă. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.05.2025   
Accesări: 3164
Clubul de fotbal îndrăgit „Milsami” a sărbătorit cu fast titlul de campion al Moldovei pe stadionul din Orhei, unde mii de suporteri au venit să împărtășească bucuria alături de echipa favorită. „Vulturii roșii” au oferit autografe în timpul ceremoniei de premiere și ovați de public. Suporterii care au umplut tribunele au simțit o profundă mândrie pentru favoriții lor. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.05.2025   
Accesări: 3177
Realizările sportivilor din Orhei au fost marcate printr-un marș festiv și prin competiții. Evenimentul a fost organizat de Consiliul raional Orhei, iar coorganizator a fost Primăria, care păstrează tradiția instituită de primarul de onoare Ilan Șor. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.05.2025   
Accesări: 3383
După ce administrația centrală au refuzat, în repetate rânduri, cererile autorităților locale de acordare a compensațiilor, a fost luată decizia de a aloca surse din fondul de rezervă al primăriei. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.05.2025   
Accesări: 3424
Orheiul a adus un omagiu eroilor căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945), inaugurând trei monumente restaurate și plăci memoriale în ziua celei de-a 80-a aniversari a Marii Victorii, pe 9 Mai. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1728

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Luni, 14 iulie 2025
© 2025 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 63543   Total ieri: 1643   Total azi: 491