Astăzi, 27 noiembrie 2021, în incinta Primăriei Municipiului Orhei a fost organizată o ședință de lucru cu participarea delegației din Județul Prahova, România.
Pentru realizarea acestui obiectiv major, în scopul realizării unui schimb de experiență și de familiarizare cu bunele practici aplicate la nivel internațional, astăzi, 27 noiembrie 2021, în incinta Primăriei Municipiului Orhei a fost organizată o ședință de lucru cu participarea delegației din Județul Prahova, România.
Primarul municipiului Orhei, dl Pavel Verejanu și Șefa Direcției Administrație din cadrul Consiliului Raional Orhei, doamna Diana Memeț au desfășurat o întrevedere cu reprezentanții Parcului Industrial Ploiești, al Consiliului Județean Prahova și al Euroregiunii Siret Prut Nistru în persoana domnilor Mircea Cosma, Andrei Țurcanu, Rareș Dan Enescu și d-na Ludmila Sfârloagă.
Întrevederea de astăzi are drept scop crearea unui Parc Industrial asemeni celui existent în Județul Prahova, care ar concentra activitatea mai multor agenți economici mari și mijlocii cu oportunitatea creării locurilor de muncă bine plătite în raza municipiului și raionului Orhei.
Astfel, urmează ca părțile să analizeze cadrul legal de fondare al Parcului Industrial Orhei, să creeze schița Proiectului de amplasare și infrastructură al viitorului centru economic zonal precum și procedura de racordare a activității acestuia în contextul concurenței și atragerii potențialilor investitori.
În cadrul ședinței, Primarul Municipiului Orhei, dl Pavel Verejanu a menționat despre pașii deja întreprinși de către administrația municipală, începând cu anul 2015 când la conducerea Primăriei Orhei a venit domnul Ilan ȘOR, actualmente Deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Astfel, în vederea atragerii investitorilor mari, dar și al dezvoltării mediului de afaceri, municipiul Orhei devine tot mai atractiv pentru investitori datorită lucrărilor efectuate de reabilitare a drumurilor locale și a căilor de acces, reabilitarea infrastructurii de iluminat public stradal, asigurarea activității eficiente a Regiei SA „Apă Canal Orhei” și a întreprinderilor municipale, dar și amenajarea locurilor de agrement și reabilitarea instituțiilor de importanță socială.