Ro      Ru      En

 


Prima pagină  »  ȘTIRI ȘI EVENIMENTE  »  Noutăți
Noutăți
Mii de oameni sărbătoresc Ziua Copilului, la OrheiLand, unde a fost dat startul sezonului estival
Publicat: 01.06.2022   

Cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova, dar și din regiune - OrheiLand, a dat startul sezonului estival. Parcul și-a redeschis porțile în prima zi de vară, de Ziua Copilului, pentru al cincilea an consecutiv. Mii de copii, împreună cu părinții lor, au fost prezenți la evenimentul de redeschidere a parcului, unde totul este gratuit.

Oaspeții parcului au fost întâmpinați de animatori, care le-au împărțit celor mici baloane.  La scurt timp, toboganele gonflabile, trambulinele și spațiile de joacă pentru toate vârstele s-au umplut de copii, care au așteptat cu nerăbdare redeschiderea parcului de distracții.  

Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, și președintele Consiliului Raional Orhei, Dinu Țurcanu, i-a felicitat pe toți cei prezenți cu ocazia Zilei Copilului și le-a urat distracție plăcută. 

„Este Ziua Copilului, florile vieții noastre. Parcul OrheiLand, care a fost deschis la inițiativa lui Ilan Șor, în 2018, a ajuns la cea de-a cincea ediție. OrheiLand este unic, deoarece aici totul este gratuit. Așa cum a spus Ilan Șor de mai multe ori, fericirea și zâmbetul copiilor nu are preț. De aceea, noi, Primăria municipiului Orhei, Consiliul Raional și întreaga echipă a lui Ilan Șor suntem permanent în așteptarea noilor oaspeți. Milioane de oameni au fost în ultimii cinci ani la OrheiLand, să fie așa și de acum încolo. Vă doresc, dragi copilași, vacanță fericită. Iar părinții să fie sănătoși, puternici și să aibă posibilitatea să vă aducă la noi în vizită. Să fie într-un ceas bun! Îi mulțumim dlui Șor pentru sărbătoarea de azi”, a menționat edilul municipiului Orhei, Pavel Verejanu. 

„Noi, împreună cu Ilan Șor, v-am pregătit numeroase surprize, aici, la OrheiLand, inima distracției și a voii bune. Vă urăm să aveți parte de o zi minunată, să dea Dumnezeu să ne bucurăm, să ne distrăm. Dragi copii, să știți că toate eforturile noastre sunt îndreptate spre buna dispoziție și zâmbetele voastre!”, a declarat președintele Consiliului Raional Orhei, Dinu Țurcanu.  

La evenimentul de redeschidere a parcului OrheiLand, a participat și deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, care i-a felicitat pe toți cei prezenți cu ocazia Zilei Copilului.  

„Cea mai frumoasă sărbătoare dedicată copiilor este celebrată la OrheiLand. Și asta datorită liderului nostru, Ilan Șor, la inițiativa căruia a fost construită această bijuterie. Astăzi, OrheiLand, împlinește cinci ani. Am emoții deosebite. A  cest loc minunat este plin de copii și de dragoste pentru ei. Vom depune toate eforturile pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să aibă cât mai multe motive de sărbătoare și bucurie. Vă așteptăm diseară și la concert, acesta fiind o nouă surpriză din partea lui Ilan Șor”, a declarat Marina Tauber.  

La rândul său, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a transmis, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care a menționat că este mândru că i-a reușit să construiască acest parc unic în Moldova și că și-a atins scopul de a-i vedea fericiți pe toți copiii.  

„De ce au nevoie copiii noștri? Ce înseamnă o copilărie fericită? În primul rând, copilăria fericită este acolo unde este pace. Așa cum spunea marele Dostoievski, niciun singur scop în lume nu justifică lacrimile de pe obrazul unui copil. Pentru a fi fericit, un copil are nevoie de o familie completă și puternică, în care să domnească respectul și înțelegerea reciprocă. Dar cel mai important, copiii au nevoie de dragostea noastră. Toată dragostea, fără rezerve. Nu morală și pedeapsă, ci dragoste - acesta este bagajul care îl va ajuta să meargă prin viață cu demnitate”, a precizat Ilan Șor.

De asemenea, Ilan Șor a reiterat că statul trebuie să investească mai mult în copii, care reprezintă viitorul țării.

„Copiii, deși mici, sunt cetățeni ai țării. Iar statul trebuie să fie conștient de acest lucru. Copiii sunt adulții de mâine. Ei sunt cei care vor conduce statul. Vor face asta în funcție de atitudinea pe care a avut-o statul în copilăria lor, de cât de mult le-a apărat drepturile, i-a respectat și i-a iubit. Concluzia este simplă: pentru ca țara noastră să înflorească mâine, trebuie să construim astăzi o țară a copilăriei fericite. Acesta este scopul nostru și, dacă doriți, scopul meu personal! La mulți ani tuturor copiilor și fie ca toate visurile voastre să se împlinească! Vă doresc o copilărie fericită, multă sănătate și o vacanță plină de aventuri, oriunde ați fi!”, se mai arată în mesajul lui Ilan Șor. 

Toată lumea este așteptată la „Orheiland” în fiecare zi. Luni, parcul va activa între orele 16:00 și 22:00, iar de marți până duminică de la ora 10:00 până la 22:00.


Accesări: 634

Alte Noutăți

Publicat: 28.01.2023   
Accesări: 199
27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Ce este Holocaustul? Citeşte mai mult...
Publicat: 27.01.2023   
Accesări: 267
Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, solicită Guvernului să transmită autogările din țară în proprietatea și gestiunea autorităților publice locale. Solicitarea edilului vine după nenumărate acuzații din partea oamenilor, care se plâng că autogara din Orhei, dar și terenul din prejma acesteia, care se află în gestiunea statului, sunt într-o stare deplorabilă, iar siguranța călătorilor este în pericol. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.01.2023   
Accesări: 168
Totodată, deseori suntem blamați pentru aspectul degradant al Gării Auto din Orhei și pentru că autoritățile din Orhei nu intervin în schimbarea acestuia. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.01.2023   
Accesări: 99
Sărbătoarea ce marchează Botezul Domnului Isus Hristos, la vârsta de 30 de ani, în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.01.2023   
Accesări: 123
Distracție, muzică și voie bună a fost ieri, la OrheiLand, acolo unde a avut loc un concert organizat cu ocazia încheierii sezonului de iarnă. Cel mai mare parc de distracții din țară va fi deschis însă, în zilele de weekend, până la sfârșitul lunii ianuarie. De la deschiderea sezonului de iarnă, mai exact, din 24 decembrie, când a fost inaugurat bradul și cel mai mare Târg de Crăciun din țară, OrheiLand a fost vizitat de peste 200 de mii de oameni. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.01.2023   
Accesări: 318
„Mita e-n stare să pătrundă orișiunde în țara aceasta , pentru mită capetele cele mai de sus ale administrației vând sângele și averea unei generații“. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.01.2023   
Accesări: 136
Prieteni, în pofida tuturor presiunilor din partea guvernării asupra artiștilor, evenimentul de închidere a sezonului de iarna la OrheiLand va avea loc. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.01.2023   
Accesări: 260
cu un concert extraordinar, concursuri pentru copii și multe daruri. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.01.2023   
Accesări: 518
Dragi orheieni, Crăciunul este una dintre cele mai sfinte sărbători. Pentru milioane de oameni, servește ca simbol al purității, sincerității, umanității și milei. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.01.2023   
Accesări: 466
În fiecare an Consiliul Raional în parteneriat cu primăria Municipiului Orhei și cu Vicariatul de Orhei organizează cel mai frumos festival al colindelor ce reunește colectivele dornice de a cânta tradiția noastră din străbuni. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.01.2023   
Accesări: 307
Festivalul de suflet „E Vremea Colindelor” Citeşte mai mult...
Publicat: 28.12.2022   
Accesări: 536
În 31 decembrie, începând cu ora 21:30, vino să petrecem împreună noaptea dintre ani, la OrheiLand, unde găsești tot ce e mai bun! Citeşte mai mult...
Publicat: 27.12.2022   
Accesări: 393
Acest loc de basm este OrheiLand! Citeşte mai mult...
Publicat: 25.12.2022   
Accesări: 241
Zeci de mii de oameni au participat la redeschiderea celui mai mare parc de distracții - OrheiLand Citeşte mai mult...
Publicat: 24.12.2022   
Accesări: 157
Odată cu inaugurarea celui mai frumos Târg de Crăciun din țară, în cel mai mare parc de distracții de la noi, dar și din regiune, a fost dat startul sezonului de iarnă. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.12.2022   
Accesări: 159
Cei mici s-au distrat, au cântat și dansat alături de animatori, dar și de Moș Crăciun, care le-a oferit celor mici daruri. Mai exact, copiii au primit căciuli cu inscripția „OrheiLand”, dar și cărți de colorat. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.12.2022   
Accesări: 164
Momentul a fost așteptat cu sufletul la gură mai ales de către cei mici. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.12.2022   
Accesări: 128
Sute de oameni s-au adunat în cel mai mare parc de distracții din țară, acolo unde, în scurt timp, se vor aprinde luminile de sărbătoare și va fi inaugurat cel mai frumos Târg de Crăciun din țară. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.12.2022   
Accesări: 228
Cel mai mare parc de distracții din țară – OrheiLand își redeschide porțile și dă startul sezonului de iarnă. Astfel, sâmbătă, 24 decembrie, la ora 17:00, toată lumea este așteptată la OrheiLand, acolo unde va fi deschis și cel mai frumos Târg de Crăciun din țară. Vizitatorii au ocazia să petreacă momente de neuitat în acest parc, care va fi împânzit de mii de luminițe colorate și unde totul este gratuit. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.12.2022   
Accesări: 318
Vă așteptăm la cel mai frumos Târg de Crăciun! 24 Decembrie, Ora 17:00 Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1385

ORHEI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
Ultima actualizare: Miercuri, 08 februarie 2023
© 2023 Primaria orașului Orhei - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 63584   Total ieri: 788   Total azi: 532