Totodată, apelăm la oamenii de bună credinţă din Orhei să ne susţină nobila intenţie, descriind istorioare despre viaţa oraşului de odinioară şi de la începutul mileniului III. Vom fi bucuroşi să ne vizitaţi Muzeul de Istorie şi Etnografie şi, desigur, să ne bucuraţi şi cu noi donaţii fie de carte, manuscrise importante, fotografii de epocă, veşminte de cult şi  obiecte personale care au aparţinut unor oameni importanţi din oraşul şi ţinutul Orhei.

Orhei:   de la strada Nobilimii la strada Vasile Mahu

„Târgul Orheiului, acest târg micşor, dar frumos şi îmbelşugat, cu toate cele necesare vieţii omeneşti. Hrană îndestulătoare îi procură lacul  din apropiere, lung de 6 mile şi lat de 2 mile, format din râurile Răut şi Cula. În centru, lacul are o insulă mică…odinioară împodobită cu vii alese şi cu roadele de tot felul.¨(Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Bucureşti, 1973, p. 16).

Într-adevăr, câtă dreptate are Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei, savant şi scriitor cu renume mondial. De aceea vom începe descrierea istoriei oraşului Orhei cu una dintre cele mai importante  străzi – strada Vasile Mahu.

Încă de la Vasile Vodă al Moldovei, care veniseră la Orheiu de pe Răut şi de sub poalele dealului Ivanos nu numai să facă cunoştinţă cu  viitoarea  „reşedinţă de vară domnească”, ci  să se convingă că sfetnicii i-au ales un loc pe potrivă de reşedinţă aici, în acest crâng de codru. Mai ales că  jur-împrejur era o verdeaţă  ca-n poveste şi un loc dat de Dumnezeu.

O dezvoltare sigură şi prosperă a avut oraşul şi târgul Orhei în vremea domnitorului Vasile Lupu. Principala realizare a domnitorului Vasile Vodă Lupu constituie Catedrala Sfântul Dumitru din Orhei, care este cartea de vizită a urbei. Realizată în piatră şi în stil triconic, pe Placa de pe clădire şi astăzi citim: „Cu voia Tatălui şi săvârșirea Fiului şi a Sfântului Duh a început şi a ridicat această biserică în numele Sfântului Dimitrie, făcător de minuni, Io Vasile voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei, şi  doamna Teodosia şi copilul lor Ioan”.

Domnitorul Moldovei Vasile Lupu într-atât a îndrăgit Orheiul, încât insula dintre cele două poduri din lemn ce desparte Răutul a fost dăruită doamnei sale Ruxanda, fondând Slobozia Doamnei, despre care călătorul Paul de Alep scria: Orheiul este ca un târg mare de pe acel iaz... reşedinţa unui episcop, cu străzi pavate din trunchiuri de copaci, şi podurile clădite odinioară de Vasile voievod”(vezi, Călători streini despre Ţările Române, vol. IV, p. 153). Din porunca domnitorului este refăcut iazul târgului, sunt construite noi poduri, refăcute străzi şi înfiinţată suburbia Slobozia Doamnei. În acea vreme străzile erau pavate cu trunchiuri de copaci şi era, pe bună dreptate,  consfinţită „ reşedinţa de vară a domnitorului”.

Datorită înfăţişării atractive, oraşul Orhei din vremea domnitorului Vasile Lupu era un târg înfloritor. Nu în zadar, sfetnicii şi oaspeţii urbei l-au botezat oraşul de reşedinţă a domnitorului.

O confirmare concludentă că domnitorul Moldovei Vasile Lupu nu rareori venea la  „reşedinţa de vară” este şi expunerea scriitorului Ion Nestor, care în Istoria Basarabiei, scrie: „În anul 1672, Vasile-Vodă petrecu un timp oarecare la Orheiu, unde zidi Biserica Sf. Dumitru”,  amintindu-se şi de o altă călătorie la Orhei a lui Vodă Lupu, fiind notată de Toader Nacul, vornicul de Câmpulung, care la 8 noiembrie 1646, scrie bistriţenilor, spunându-le, între altele, că „Măria Sa Vodă au purcesu la Orheiu, din Gioi (5 nov.), să vadă nişte hieliaşte”(vezi, V. Golub, Biserica Sf. Dumitru, Orhei, pag. 8). Scriitorul şi ziaristul Gheorghe Asachi avea să adauge la portretul domnitorului Vasile Lupu următoarea: „Binecuvântat să fie numele lui Vasile voievod, carile prin fundaţia mănăstirelor, rechemarea limbei române prin biserici şi în politică, prin urzirea academiei de învăţătură au întemeiat evlavia şi naţionalitatea, şi prin dănuire de averi asigurând cu ajutorul acelor săraci, au meritat cununa nemuririi şi, ca un părinte a Patriei, recunoştinţa strănepoţilor”.

Astfel, Domnitorul Vasile Lupu a croit drum principal de la catedrala Sf. Dumitru spre  partea stângă a  Dealului de granit Ivanos (de la numele râuşorului dat) deoarece era în faţa unei privelişti încântătoare. Pe de o parte – Dealul priporos din stânci multiseculare, iar pe stânga lui -  un teren drept cu margini puţin accidentate. Astfel, de la Catedrala Sf. Dumitru spre strada principală a fost  trasată o stradă pavată cu trunchiuri de copaci.

Altă etapă de înflorire a urbei şi, desigur, a străzii principale a avut loc în epoca de aur a nobilului, preşedintelui Upravei Zemstvei Orhei, apoi preşedintele Upravei Zemstvei Guberniei Basarabia, nobilul orheian Alexandru Cotruţă. Fiind câţiva ani preşedintele Upravei Orhei, Al. Cotruţă şi-a adus aportul considerabil la construcția celor mai importante edificii de pe strada Nobilimii. Numire deloc întâmplătoare. Deoarece pe această stradă de la poalele Dealului stâncos Ivanos locuiau nobilii Orheiului şi ai Basarabiei. Cu concursul lui Al. Cotruţă pe strada Nobilimii au apărut edificii importante ca sediul Upravei Zemstvei Orhei, clădiri ale oamenilor înstăriţi. Datorită insistenţei nobilului Al. Cotruţă a fost înverzite piscurile priporoase ale Dealului Ivanos, creându-se un parc important de odihnă, care peste ani poartă numele Parcul Ivanos. Distinsul om politic şi de stat Ion Pelivan consemna:” Zemstva Basarabiei a avut „veacul său de aur”. Aceasta a fost vremea când în fruntea zemstvei stătea Alexandru Matei Cotruţă, şeful Partidului „Basarabia Tânără”.

Trecând la conducerea Guberniei Basarabia nobilul orheian Al. Matei Cotruţă, desigur, n-a dat uitării plaiul orheian. Datorită insistenţei sale, au fost propuse importante proiecte de construcţie, reconstrucţie şi dezvoltare a oraşului de pe Răut.

Între anii 1900-1918 strada a avut un nou nume - cel al ţarului rus Aleksandru. În perioada 1918-1944 – Bulevardul Unirii care cuprindea străzile: Negruzzi, Al. Săndulescu, General Bertelot, Tudor Vladimirescu, Pasajul Armenesc. Bulevardul Unirii a cunoscut  schimbări esenţiale în perioada României Întregite, când la 25 martie 1918, fiind prezenţi, în Sala cu Coloane a Upravei Zemstvei Orhei, deputaţii au votat Unirea Basarabiei cu România. Deci, în perioada interbelică pe Bulevardul Unirii au apărut sediile Camerei Agricole, Cooperativei de Consum „Unirea”, Camerei de Comerţ şi Industrie, Federala Băncii Populare (în actualul sediu al Restaurantului „Primăvara”), Şcoala Normală „Al. Ioan Cuza”, Liceul de băieţi „Vasile Lupu”, Liceul de fete „Maria Doamna”, Liceul Industrial de băieţi, sediul Primăriei oraşului, Staţia Electrică etc. În anii 1944-1991 strada a purtat numele „Karl Marx”. În prezent poartă numele distinsului om de stat şi politic, ilustrului pedagog Vasile Mahu, directorul Liceului de băieţi „Vasile Lupu”, primarul oraşului Orhei (1938-1940).

În perioada interbelică 1918-1944 Bulevardul Unirii a devenit cel mai important în oraşul Orhei. Se distingea semnificativ în faţa Bulevardelor Regele Ferdinand I, Ioan G. Duca. O semnificativă dezvoltare  a constituito  replanificare  însemnată a Parcului Ivanos. Astfel, între anii 1933-1937 în parc s-a plantat o alee  în serpentină la urcarea pantei pe Dealul Ivanos, s-au constrit scările (suma de 96.879 lei),  s-au plantat 9000 de arbori,  s-a curăţit albia râuşorului Ivanos. S-a construit puntea  pentru care s-au cheltuit 10.000 lei, iar la finele Bulevardului Unirii s-a înălţat, în anul 1937, monumentul de bronz al domnitorului Moldovei Vasile Lupu şi Casa profesorilor şi învăţătorilor din judeţul Orhei (vezi, Darea de seamă asupra realizăriolor în anii 1933-1937. Prefectura or. Orhei, pag. 174).

Andrei CALCEA,

directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Orhei