La 20 septembrie, în incinta Bibliotecii Publice Raionale “Alexandru Donici” a avut loc deschiderea proiectului Tech4children (Tehnologii Informaţionale pentru Copii), organizat de Asociația Obștească “TEKEDU”, care îşi propune să ofere copiilor acces la educația în domeniul tehnologiilor informaţionale. Partenerii acestui proiect sunt Primăria or. Orhei, programul Novateca, Biblioteca Publică Raională “Alexandru Donici” şi Centrul de Tineret din Orhei.
23 de copii din 7 licee şi gimnazii din or. Orhei au acceptat provocarea şi vor participa în acest program de instruire.
Scopul acestui proiect este să înveţe participanţii cum se creează un blog şi cum se utilizează mediul online pentru a dezvolta proiecte în comunitate. Astfel, proiectul este împărţit în 3 blocuri, Web Development (IPGroup), Managementul de Proiect şi un program de mentorat pentru ca la finele proiectului copiii să beneficieze de ajutorul unor persoane cu experienţă în domeniu.
La evenimentul de lansare a proiectului a participat dl Roman Boțan, viceprimar al orașului Orhei.